Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roma în alertă, după ce două bombe au explodat la sediile ambasadelor din Chile şi Elveţia

Publicat in Gandul, joi 23 decembrie 2010 ·

Două colete cu bombă au explodat la ambasadele Elveţiei şi statului Chile din Roma, rănind două persoane. Una dintre ele riscă să i se amputeze braţele

Un bărbat a fost rănit grav de explozia unui colet-capcană trimis, ieri, la ambasada Elveţiei la Roma, un altul fiind rănit uşor într-o explozie similară la ambasada statului Chile. Angajatul ambasadei elveţiene a fost rănit în zona mâinilor. Potrivit autorităţilor, incidentul a avut loc la poarta de intrare în curtea ambasadei Elveţiei. La sediul misiunii diplomatice a fost trimis un colet care a explodat în timp ce un agent de securitate l-a deschis pentru a-l verifica. Conform ziarului Corriere della Sera, persoana rănită este un bărbat în vârstă de 53 de ani, care riscă să îi fie amputate ambele mâini.

Potrivit ministrului de externe al Elveţiei, nu s-a primit niciun mesaj de avertizare, privind expedierea bombei, iar atentatul nu a fost încă revendicat de nicio grupare. "Suntem pe deplin solidari cu ambasadorul şi cu personalul acestei misiuni diplomatice care face obiectul unui deplorabil act de violenţă ce merită condamnat", a reacţionat ministrul italian de Externe, Franco Frattini. După atentatul de la ambasada Elveţiei, suspiciunile poliţiei italiene s-au îndreptat către un grup de infractori italieni care au plănuit un atac asupra unuia dintre sediile IBM din Elveţia, în aprilie, anul acesta.

Doi italieni au fost închişi în Elveţia, cu această ocazie, ceea ce a făcut poliţia să creadă că scopul atentatului ar fi eliberarea celor doi. Pista a fost însă abandonată după ce al doilea colet a explodat la ambasada statului Chile, rănind uşor în zona mâinilor un bărbat de 50 de ani. Potrivit anchetatorilor, citaţi de Corriere della Sera, principala ipoteză de lucru ar fi acum cea a unui atac al "anarhiştilor terorişti ecologişti". O altă pistă analizată de anchetatori este cea a unui "ate

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 20 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°