Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Video/ Doi motociclişti din Corcova au ajuns în arestul poliţiei Gorj

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Doi tineri pasionaţi de motociclism din Corcova, judeţul Mehedinţi, au ajuns, astăzi, în arestul Poliţiei Gorj. Unul dintre ei a condus o moticicletă pe raza judeţului Gorj, nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor şi a trecut prin cinci baraje.

Oamenii legii au pornit în urmărirea motociclistului de pe Calea Bucureşti, din municipiul Târgu-Jiu, dar nu l-au putut prinde cu toate că a rulat şi cu 150 km/oră. „Pe Calea Bucureşti, am efectuat semnal regulamentar de oprire a unei motociclete. A semnalizat şi a încetinit viteza, dar când s-a apropiat de echipajul de poliţie a demarat. L-am urmărit pe o distanţă de peste 30 de kilometri. Au fost instituite cinci filtre, dar a trecut printoate. Nu ştiu ce viteză avea, pentru că noi mergeam cu 150 km/oră cu Dacia Logan, iar motocicleta se afla la o distanţă mare. Până la urmă a intrat pe un drum lăturalnic şi a abandonat motocicleta pentru că era un drum accidentat“, povesteşte Daniel Săvulescu, inspectorul pirncipal cel care l-a urmărit pe motociclist La faţa locului şi-a făcut apariţia Vlad Mircea, de 32 de ani, care a susţinut că el a condus bolidul. Poliţiştii deţin imagini de la o benzinărie din Motru, unde a alimentat motocicleta Alexandrul Borugă, 18 ani, nepotul lui Vlad, care nu posedă permis. Mai mult decât atât, motocicleta nu deţinea numere de înmatriculare şi avea numere false.

Motocicletă de 200 cai putere

Cei doi au fost reţinuţi pe 24 de ore, pentru o serie de infracţiuni. Vlad Mircea şi Alexandru Borugă spun că sunt foarte pasionaţi de motociclete. Cei doi sunt foarte cunoscuţi de către poliţiştii din Mehedinţi, pentru că fac parte dintr-o cunoscută gaşcă de motociclişti care au dat mult de furcă oamenilor legii. Motocicleta pe care poliţiştii gorjenii au urmărit-o este modificată şi are o putere de aproape 200 cai putere, putând atinge şi 300 km/oră. Vlad spune că valorează pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 29 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 32 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 21 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 46 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°