Statele Unite au dezminţit astăzi că ar fi încercat să introducă ilegal armament în Argentina, după ce autorităţile de la Buenos Aires au confiscat joia trecută o încărcătură militară "sensibilă", relatează AFP, potrivit HotNews.ro.
Un avion C-17 Globemaster III al US Air Force a aterizat joi pe aeroportul internaţional din Buenos, având la bord "material sensibil" destinat unui exerciţiu cu forţele argentiniene, dar o parte a încărcăturii a fost confiscată, întrucat nu fusese declarată în prealabil.
"Este posibil să fi existat probleme la nivelul documentelor avionului, dar aceste divergenţe vor fi lămurite pentru că nu a existat nicio dorinţă de a importa ilegat arme în Argentina", a declarat şeful serviciului de politică economică regională din Departamentul de stat.
F.A.