Senatorii Ecaterina Andronescu (PSD) si Nicolae Robu (PNL), care ocupa si functii de rectori, nu sunt incompatibili, ei putand cumula cele doua calitati. Decizia a fost luata de Comisia juridica a Senatului, transmite Agerpres, la o saptamana dupa ce si Comisia juridica de la Camera Deputatilor a anuntat ca "deputatii care detin si functia de rector nu pot fi declarati incompatibili, deoarece la momentul in care au fost alesi legislatia nu interzicea cumulul de functii". Secretarul general al ANI, Horia Georgescu, a declarat insa pentru HotNews.ro ca "deciziile Comisiilor juridice ale Senatului si Camerei Deputatilor nu sunt opozabile punctului de vedere al Agentiei Nationale de Integritate, in cazul in care suntem sesizati".
Decizia de marti de la Senat a fost luata cu cinci voturi "pentru", din partea senatorilor PSD si PNL, un vot "impotriva" si trei "abtineri" din partea senatorilor arcului guvernamental. Senatorii juristi au motivat votul spunand ca acest cumul de functii este posibil avand in vedere prevederile Legii privind asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, act normativ potrivit caruia deputatii si senatorii pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.
Presedintele comisiei, social-democratul Toni Grebla, a propus ca in raport sa se arate ca functia de rector se incadreaza in sintagma "functie in domeniul didactic" si poate constitui o exceptie care nu instituie o situatie de incompatibilitate.
Nicolae Robu, senator PNL si rector al Universitatii Politehnice din Timisoara: Era firesc ca senatorii juristi sa considere compatibile functia de rector si cea de parlamentar
Rectorul Universitatii Politehnice din Timisoara, senatorul PNL Nicolae Robu, a declarat ca "este un lucru firesc ceea ce s-a stabilit in Comisia jurid