Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un târgumureşean s-a lansat în afaceri cu rubarbăr

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

Mircea Muntean , directorul de cabinet al Prefecturii Mureş, plantează rubarbăr în timpul liber

Mureşeanul este singurul român care s-a încumetat să testeze afacerea cu rubarbăr. Dacă totul merge bine, Mircea Muntean va exporta anul viitor.

Planta creşte peste tot în România, dar este cunoscută cu precădere de către saşi. Mai bine decât ei nu ştie nimeni cum se face un compot bun, siropul delicios, supa sau chiar delicatesele. Planta, care creşte răzleţ în gospodăriile din Ardeal, fără ca cineva să îi dea mare atenţie, a ajuns ţinta unui funcţionar public.

Mircea Muntean şi-a propus să transforme rubarbăra în afacere. A cumpărat bulbi din Germania şi i-a plantat în pământul rodnic de la Nadeş. Dacă rubarba creşte aşa cum trebuie, iniţiatorul a dat lovitura.„Am fost în Germania de mai multe ori şi acolo, spre surprinderea mea, am văzut culturi mari de rabarbură. Atunci am luat legatura cu un producător mare din regiunea Hamburg, am avut câteva schimburi de informatii şi am zis cumpăr două mii de rădăcini", îşi aminteşte Mircea Muntean de momentul în care a luat decizia.

A plătit pe fiecare bulb 60 de cenţi. Ajutat de localnici a plantat bulbii şi acum aşteapta rezultatele. În cel mult două luni ar trebui să iasă rubarbărul. „Plantele sunt sădite la 50 de centimetri între ele şi la 60 de centimetri între rânduri. Planta nu este pretenţioasă şi nici multă muncă nu necesită", a mai adăgat cultivatorul.

Medicament natural

Cu toate acestea, rubarbăra este adevărat medicament natural. „Se cultivă doar tulpina, are foarte multe minerale, vitamine, A şi C în special, e recomandată la fixarea calciului în oase", a explicat inginerul agronom Codruţ Bratu. Totuşi localnicii care o culeg doar pentru că se află la ei în curte o folosesc mai mult pentru gustul bun al compotului şi prăjiturilor.

Dacă totul merge bine, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°