● Jurnalul Naţional: Mari critici literari - să-i amintim doar pe G. Călinescu şi pe Şerban Cioculescu - au apreciat romanul "Mara". "Mara trebuia să însemne un eveniment, şi astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria genului", spunea primul, iar cel de-al doilea a afirmat că "«Mara» este cel mai bun roman al nostru înainte de «Ion»". "Mara" e aşadar un punct de reper în literatura română, face parte dintre cărţile sine qua non ale unui adolescent literat, e... în top. De ce toate astea, cu ce anume a devansat-o "Ion" şi ce i-a lipsit să fie "aproape o capodoperă"?

Cornel Ungureanu: Suntem o literatură (foarte) tânără şi trebuie să înţelegem că marile opere ale scrisului românesc sunt legate de istoria noastră. Vin când e nevoie de ele. Exprimă un întreg al istoriei/valorii naţionale, ajută la înţelegerea locului nostru în lume. "Ion" al lui Rebreanu aparţine momentului în care România Mare intră în istorie. Era nevoie de cărţi, de scriitori care să valideze statutul unui moment inaugural - al unei unităţi naţionale. Rebreanu este un astfel de scriitor, "Ion" este un astfel de roman.

Slavici intră, după 1900, poate după 1914, într-un contratimp al nostru. Nu mai vrea România Mare, nu mai vrea ca Ardealul să fie "al Munteniei şi al Moldovei", trăieşte reacţii resentimentare care îl îndepărtează de arhitecţii lui 1 decembrie 1918. E înmormântat la Panciu şi nu la Bellu sau măcar în ţinutul naşterii sale - cel nemurit de scrisul său. E aruncat în altă geografie a literaturii. Să ne amintim că există şi un hiatus al receptării, destul de întins: abia Călinescu îl va aşeza între cei mari ai scrisului românesc. Romanului "Mara" nu i-a lipsit nimic să fie o capodoperă. Este o capodoperă, e momentul să o citim în linişte, după cum e momentul să ne ocupăm cu iubire de toată opera lui Slavici. Aşa cum a fost ea.

@