Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Platformele gospodăreşti sunt în continuare pictate de elevi

Publicat in Adevarul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Platformele gospodăreşti din cartierele municipiului Arad vor fi pictate în continuare de către elevi voluntari, alături de elevi aflaţi sub o formă de protecţie socială, sub coordonarea unui cadru de specialitate – artist plastic.

Cele minim 10 platforme avute în vedere prin proiectul premiat la nivel naţional cu suma de 7500 lei au fost realizate, la finele anului şcolar trecut dar şi în cursul vacanţei. Acestea sunt situate în cartierele Aurel Vlaicu, Grădişte, Confecţii, pe Calea Victoriei şi pe malul Mureşului. Lucrările de înfrumuseţare a spaţiilor respective vor continua până la epuizarea fondurilor.

Astfel joi, se va lucra în cartierul Confecţii.

„În funcţie de numărul de copii care sunt prezenţi, vom desena şi colora simultan o platformă sau mai multe. Până în acest moment proiectul s-a dovedit a fi un succes, fiind extrem de apreciat de locuitorii blocurilor care se folosesc de aceste spaţii, mai puţin convenţionale pentru o astfel de activitate artistică. Elevii îşi anunţă participarea pe o reţea de socializare, iar acum vin după orele de curs, fapt care trebuie menţionat, fiind demn de laudă. Deşi iniţial în proiect au fost implicate două şcoli din municipiu, unde predă profesorul îndrumător Sabin Chintoan, în timpul vacanţei de vară s-au implicat elevi de la mai multe unităţi de învăţământ, copii care locuiesc în blocurile din apropierea platformei la care se lucra, voluntari străini, chiar şi părinţi care şi-au însoţit copiii şi care au pictat alături de aceştia”, precizează Nicoleta Belean, reprezentant al Poliţiei Locale, coordonator al proiectului.

Suma de bani destinată realizării proiectului este de 7500 de lei, primită din partea Asociaţiei CRIES Timişoara, în urma unei competiţii naţionale de proiecte. ”Culori şi zambete” a fost jurizat de o echipă de evaluatori independenţi din capitală, alături de alte 10 proiecte înscri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 40 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 20 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 29 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 11 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 48 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°