Japonezii au realizat un dispozitiv de transmitere a săruturilor care va înregistra şi reda mişcările limbii. Aflat într-o stare incipientă, dispozitivul preia semnalul de la gura unui individ şi îl va transmite unui al doilea dispozitiv, controlat de o altă persoană, căreia îi este adresată dovada de afecţiune tehnologică, scrie Daily Mail.
Utilizatorii care vor dori să transmită pupicuri la distanţă vor trebui să folosească un minipai din plastic, pe care îl vor manevra cu limba pentru a transmite la kilometri distanţă un e-sărut. Studentul Nobuhiro Takahashi, creatorul acestui dispozitiv, crede că invenţia este începutul unei noi experienţe via Internet. El speră că ideea ar putea prinde mai ales în cazul fanilor unor vedete. Admiratorii ar putea primi o astfel de dovadă de afecţiune din partea idolilor lor. "De exemplu, dacă o vedetă foloseşte acest dispozitiv, fanii acestuia se pot conecta online şi pot primi sărutul. Poate fi un succes", îşi susţine Takahashi invenţia.
În ciuda faptului că îi lipseşte partea romantică, dispozitivul înregistrează mişcările limbii unui partener şi le transmite celui de-al doilea partener. "Dacă ţii un dispozitiv în gură şi îl mişti cu limba, cel de-al doilea dispozitiv, conectat la primul, va realiza exact aceleaşi mişcări", spune Takahashi. Momentan, ambele dispozitive sunt manevrate de la acelaşi computer, însă tânărul spune că în curând îl va modifica să funcţioneze activat de la două sisteme diferite. În plus, sărutul poate fi salvat şi utilizatorul poate să îl experimenteze ori de câte ori îşi doreşte.
Takahashi spune că este conştient că dispozitivul său arată rudimentar. "Un sărut include mai multe elemente: gustul, ritmul respiraţiei şi umezeala limbii. Dacă vom putea să re-creem toate acestea, cred că va fi un dispozitiv de succes", a mai adăugat tânărul inventator.
Japonezii au realizat un