Potrivit statisticilor, până în anul 1997, plecau mai multe persoane din mediul rural în cel urban. După acel an tendinţa s-a inversat. Până în 2000, media anuală a celor care au plecat din oraşe a fost de 28.000.Tendinţa de creştere s-a păstrat pe tot parcursul deceniului trecut şi a cunoscut un vârf în 2010 atunci când peste 133.000 de români au părăsit orasul şi s-au stabilit la ţară. Sociologii vorbesc de faptul că această tendinţă se datorează dispariţiei a sute de mii de locuri de muncă la oraş după ce întreprinderile care duduiau în comunism s-au transformat în moloz. Dar şi pentru că viaţa la ţară ar fi mai ieftină şi, nu-i aşa, mai puţin stresantă, poluată, dusă în viteză ori pe pilot automat aşa că ea face cu ochiul tot mai multor români prinşi în „capcana” marilor oraşe. Acest al doilea argument a fost consolidat şi de un număr mare de reportaje difuzate în ultima vreme de presa scrisă şi pe televiziuni care arătau poveştile de succes ale unor familii de tineri (cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40) care au părăsit oraşul cu zgomotul, traficul şi mizeria lui pentru a începe o viaţă de vis (şi de succes) în aerul curat al satului românesc. Aceste materiale de presă generează audienţe mult peste media generală dar şi comentarii în elogioase la adresa temerarilor, în genul „aţi ales bine”, „bravo vouă”, „mă bucur că aţi avut acest curaj” etc. În mari corporaţii, pe culoarele băncilor, în puburi unde cinzeaca de wisky costă 40 de lei, la berea (7 lei sticla) de după partida de fotbal de vineri seara unde ora se plăteşte cu 150 de lei, tinerii au ajuns să vorbească tot mai adesea despre această perspectivă de evadare din insuportabilul oraş, despre nevoia de a renunţa la slujba care le răpeşte zece ore pe zi, despre insuportabilele nedreptăţi la care sunt supuşi de o societate citadină strâmbă, pentru a trăi împăcaţişi retraşi la sat. Un sat unde să devii rege pe