Supremația navală și revoluția industrială au constituit fundația pe care s-a ridicat Imperiul Britanic. BBC History, prin istoricul Kenneth Morgan, explică etapele cele mai importante ale acestui proces care a definit istoria modernă.
Casa de Hanovra În 1714, George, prinț-elector de Hanovra, devine regele Marii Britanii, potrivit acordului de succesiune din 1701 care stipula că, după moartea Reginei Anne (ultimul monarh din dinastia Stuart), coroana trebuia să revină unui monarh protestant din dinastia de Hanovra, moștenitoare a regelui James I prin nepoata sa, Sophia. Venirea hanovrienilor la tronul britanic nu a fost apreciată de toată lumea. George I nu vorbea engleză și era mai preocupat de apărarea intereselor principatului său de orignie decât obligațiilor sale în calitate de rege englez. Principala opoziție împotriva noii dinastii venea din partea Iacobiților, care susțineau restaurarea dinastiei Stuart. Această opoziție se concretizează prin două rebeliuni iacobite, una în 1715, alta în 1745, eșuate însă din cauza proastei organizări militare, a lipsei unei conduceri eficace și a supraestimării sprijinului popular. În ciuda câtorva succese militare, iacobiții vor fi zdrobiți cu ușurință de armata regală. Astfel, bătălia de la Culloden, din martie 1746 – ultima bătălie purtată pe teritoriul britanic – marchează sfârșitul speranțelor iacobite. Din acel moment, dinastia de Hanovra nu se va mai confrunta cu alte amenințări politice serioase. Marea Britanie era guvernată potrivit unei legi constituționale datând din anii Revoluției Glorioase. Astfel, monarhul guverna împreună cu cele două case ale parlamentului, iar cele trei centre politice colaborau strâns în deciziile politice. Treptat însă, Casa Comunelor și premierul și-au asumat un mai mare control politic. Parlamentul avea să fie reformat abia în 1832. Până atunci, membrii ambelor Case, a Comunelor