Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONCURS: O fotografie cu veterinarul vă aduce 3.000 de euro

Publicat in Adevarul, luni 14 martie 2011 · ·

Competiţia, lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, se adresează tuturor celor care iubesc aparatul foto. Participanţii se pot înscrie până la 31 martie, cu cel mult trei fotografii. Va fi selectat câte un câştigător pentru fiecare din cele cinci regiuni: Africa, Europa, Asia & Pacific, America şi Orientul Mijlociu.

Pentru a marca „Anul mondial al veterinarilor”, Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor au lansat un concurs foto inedit.

Participanţilor li se pune o singură condiţie: să surprindă în imagine activitatea de zi cu zi a veterinarilor. Se pot înscrie în competiţie atât fotografii amatori, cât şi cei profesionişti, indiferent de vârstă şi de naţionalitate. Termenul-limită pentru transmiterea creaţiilor pe adresa https://www.vetsinyourdailylife.org este 31 martie.

Cele cinci premii, constând în echipament foto în valoare de 1.000 de euro fiecare, vor fi decernate în cadrul Conferinţei Săptămâna Europeană a Veterinarilor, care se va desfăşura în zilele de 19 şi 20 mai 2011, la Bruxelles. Practic, va fi desemnat câte un câştigător pentru fiecare din cele cinci regiuni: Africa, Europa, Asia & Pacific, America şi Orientul Mijlociu. Marele câştigător va primi în plus aparatură de 2.000 de euro.

Fotografiile pot fi retuşate prin editare

Ideea generală a concursului este de a-i conştientiza pe oameni că veterinarul, după 250 de ani de la apariţia acestei profesii, este mai mult decât un medic care se îngrijeşte de sănătatea animalelor. El joacă un rol esenţial în societate, garantând siguranţa alimentară şi menţinând sănătatea publică. Intitulat „Veterinarul în viaţa ta de zi cu zi”, concursul oferă o multitudine de oportunităţi iubitorilor de fotografie.

„Am descoperit această competiţie chiar la medicul care se ocupă de câinele meu. Tema mi se pare interesantă şi uşor de abord

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 34 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 11 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°