Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât te costă să previi răceala

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Pacientul care intră într-o farmacie şi cere “ceva împotriva răcelii şi gripei” este sfătuit să cumpere un medicament care să îl scape de febră şi vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Pe bon, sumele se adună, astfel că, într-o primă fază, tratamentul împotriva răcelii ajunge să coste aproximativ 50 de lei. Vaccinurile împotriva gripei pot fi cumpărate cu cel mult 40 de lei. Sursa: Hepta

Dacă o cutie cu vitamina C cu eliberare prelungită costă cam 30 de lei, pentru un un tub de vitamina C, doar cu gust de lămâie, pacientul plăteşte cel mult 6 lei. Un antipiretic “de firmă” costă peste 15 lei, iar medicamentele pentru tratarea nasului înfundat, între 10 şi 30 de lei.

Vânzările de produse împotriva răcelii şi a gripei reprezintă aproape o treime din vânzările de produse eliberate fără reţetă (OTC) de farmacii. De exemplu, acest segment generează 30% din vânzările de OTC realizate de Sensiblu. În cazul Helpnet şi Remedio, acestea deţin o pondere de aproape 5%, respectiv 14% din totalul vânzărilor realizate în primele nouă luni ale anului. Astfel, din vânzarea medicamentelor indicate în tratarea răcelii şi a gripei, Helpnet a realizat venituri de 2,5 milioane de euro.

Pentru anul în curs, reprezentanţii companiilor estimează o creştere a vânzărilor pe acest segment de business, unul dintre motoarele creşterii fiind apariţia gripei noi.

Vaccinul antigripal, mai ieftin pe card

În lanţurile de farmacii, vaccinurile antigripale se vând cu 33-35 de lei, iar preţul scade dacă pacientul deţine un card de fidelitate. Preţul standard afişat de Sensiblu este de 35 de lei pentru vaccinurile Influvac şi Vaxigrip. Pentru acesta din urmă, cei care nu au card de fidelitate plătesc aproximativ 33 de lei la Helpnet şi 32 de lei la Remedio. În cadrul acestui lanţ, vaccinurile Fluarix şi Influvac se vând cu 33,57 de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°