Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Cine sunt concurenţii care fac parte din echipa lui Horia Brenciu

Publicat in Gandul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Marţi, 27 noiembrie, la VOCEA ROMÂNIEI SEZONUL 2, încep ediţiile Live. Cei patru antrenori de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, îi vor aduce în faţa publicului, rând pe rând, cei şase membri din echipa lor.

În prima ediţie Live vor cânta doar câte trei din cei şase membri ai fiecărei echipe, coordonate de cei patru antrenori, Loredana, Smiley, Horia Brenciu şi Marius Moga.

Din cei 14 concurenţi care au trecut de etapa Audiţiilor pe nevăzute, Horia Brenciu a păstrat în echipa sa pe Laurian Manta, Vlad Simon, Maria Cojocaru, Dalma Kovacs, Julia Mayaya şi Ioana Cristea.

● Laurian Manta, un băiat de numai 16 ani, a fost una dintre revelaţiile audiţiilor pe nevăzute de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Adolescentul a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune şi să îi uimească pe antrenori cu calităţile sale vocale. “Îmi aduci aminte de mine la 16 ani, când mergeam la Mamaia” i-a spus Loredana. “De asta e frumoasă emisiunea asta. Pentru că avem parte de surprize de genul asta. Eu când am auzit vocea ta, credeam că e a unui băiat de 25 de ani cel puţin”, a mai adăugat şi Smiley. Cel mai convingător a fost însă Horia Brenciu, cel care a reuşit să îl ia la el în echipă.

● Vlad-Mihail Simon este solist vocal şi trompetist în trupa “The Renegades”. A început să cânte la 8 ani ca soprană în corul bisericii din Ineu. La 12 ani a compus prima piesă cu ajutorul tatălui său, iar la 14 ani a intrat la Liceul Militar de Muzică din Bucureşti. Muzica înseamnă totul pentru el, aceasta dă sens vieţii lui. Acesta a urcat pe scenă cântând melodia „Faith”. Horia Brenciu s-a întors încă de la primele note pe care tânărul le-a scos. Brenciu nu a fost singurul jurat care l-a vrut în echipa sa. Marius Moga a apăsat şi el butonul aproape de finalul meldoiei. Horia Brenciu a fost juratul ales de tânăr.

● Maria Cojocaru, o tânăra din Sibiu, a întors to

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 59 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum 53 minute
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°