Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu Jr. explică de ce a fost eliminat de două ori în 7 etape: "Sînt un frustrat, dar cu argumente"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 21 septembrie 2011 · ·

Lucescu jr. explică de ce a "reuşit" să fie trimis în tribune de două ori în şapte etape.

Răzvan Lucescu admite că în timpul meciurilor nu se poate controla şi spune că arbitrii sînt drastici cînd decid să-l trimită în tribună. Tehnicianul din Grant consideră că "fluieraşii" nu admit nici un reproş: "Nu cred că sînt vînat. Am fost trimis de două ori în tribună pentru că am protestat, însă cred că se exagerează. Ăsta sînt la meciuri! Da, sînt frustrat, aşa mă simt cînd văd ce se întîmplă pe teren! Dar am mereu argumente, altfel nu vorbesc. Cer explicaţii şi spun ce simt, niciodată nu înjur. Antrenorii din Liga 1 trebuie să nu zică nimic, altfel sînt eliminaţi!".

Lucescu jr. a fost trimis în tribună de două ori pînă acum. Prima oară s-a întîmplat în etapa a 5-a, la partida Ceahlăul - Rapid (0-1), iar ultima oară duminică, în Ştefan cel Mare. Dacă după meciul de la Piatra-Neamţ a scăpat doar cu avertisment, de data asta pe antrenorul rapidist îl paşte o suspendare de două etape, urmînd să rateze întîlnirile cu Juventus, din Cupă, şi cu CFR Cluj.

"Nu sînt supărat pe nimeni, ăsta sînt eu. Nu mă pot schimba! Nu am cum să tac atunci cînd observ că lucrurile nu sînt în regulă" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)

250.000 de euro e salariul stagional al lui Răzvan Lucescu în Grant. Contractul său cu Rapid expiră în iunie 2015

"Am vrut să-l şochez pe Colţescu"

Răzvan Lucescu şi-a explicat ieri reproşurile pe care le-a avut cu arbitru la pauza meciului cu Dinamo: "Eram supărat pe maniera lui de arbitraj, Alexa a luat uşor galben şi nu va evolua cu CFR, iar Kone trebuia eliminat cînd l-a lovit pe Coman. Am ţipat la Colţescu pentru că am vrut să-i atrag atenţia, să-l şochez pentru a-l trezi. Părerea mea despre clubul din Ştefan cel Mare nu e aceea. N-am nici o problemă cu dinamoviştii, îi respect". Camerele de la DigiSport l-au surprins pe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 5 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 6 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 10 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 5 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 10 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°