La mai bine de o lună de când trebuia să facă acest lucru, guvernul a decis ieri să acorde o nouă perioadă de trei luni de şomaj tehnic în care nu va mai impune plata CAS pentru angajaţi. Sursa: EVZ
Măsura se va aplica de la de 1 februarie, iar plata CAS va fi suportată de către stat indiferent dacă firma îşi întrerupe total sau parţial activitatea.
Şomajul tehnic a expirat la finele anului trecut şi prelungirea acestuia era una dintre primele măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri pe care executivul ar fi trebuit să o ia anul acesta.
„Guvernul nu s-a gândit la nimic pentru a ajuta oamenii de afaceri. Era clar că primul trimestru al anului va fi foarte greu şi ne aşteptam ca măsura să fie luată de la 1 ianuarie, dar, inexplicabil, guvernul a tergiversat acest lucru”, ne-a declarat Cristian Pârvan, reprezentant al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
Pârvan mai spune că „procedurile aberante” de înregistrare la inspectoratele teritoriale de muncă rămân o „teroare”.
În concedii fără plată
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, ne-a declarat că, în ianuarie, angajatorii au avut la îndemână două instrumente care să compenseze lipsa facilităţii şomajului tehnic. „În ianuarie, în general, s-au aplicat concedii de odihnă anticipată sau concediile fără plată”, a spus Hossu.
În perioada şomajului tehnic, angajatorul plăteşte numai 75% din salariul de bază al postului ocupat. „Statul suportă diferenţa de contribuţii sociale, de toate tipurile, fie că este vorba de pensii, de şomaj, de sănătate, de risc profesional, inclusiv fondul de garantare a creanţelor salariale. În plus, se scuteşte plata impozitului pe venit”, a declarat ministrul muncii, Mihai Şeitan.
Perioada de şomaj tehnic va fi aplicată până la 31 decembrie 2010. Eforturile bugetare sunt estimate la 440 mi