„Alege!“, îi spune tânăra cu părul negru, din partea cealaltă a mesei, arătându-i o farfurie plină cu dulciuri. „Biscuit“. Andreea întinde mâna şi apucă un biscuit. „Foarte bine ai spus, guriţă, bravo!“ Terapia din ultimele luni dă roade, dar drumul e lung şi recuperarea din autism anevoioasă şi costisitoare.

În mijlocul camerei pline cu jucării şi instrumente, la masa din lemn, cele trei fete lucrează de câteva ore. Două dintre ele sunt terapeutele cu care Andreea, fetiţa de nici 11 ani, învaţă literele, cuvintele, obiectele. Zeci, sute de exerciţii, de ore petrecute încercând să fixeze noţiuni, să lege propoziţii, să stabilească unele conexiuni: pe tata îl cheamă astfel, acesta este un scaun, acela este domnul învăţător. Deea, despre care Gazeta de Sud a mai scris, are autism. O boală despre care lumea medicală nu ştie mai nimic: nici cum apare, nici de ce, nici cum evoluează, nici cum se tratează. Fără recuperare, copilul cu autism nu vorbeşte, nu ascultă, nu mănâncă singur, nu merge la toaletă. Comunicarea cu exteriorul lipseşte total, rămânând într-un univers fără uşă de acces. Timpul este în defavoarea celui bolnav. Specialiştii au observat însă că rezultatele pot fi vizibile dacă terapia se începe devreme. Pe scurt, Deea a fost diagnosticată la patru ani, în Cluj. Pe atunci, familia locuia la Bistriţa. Acolo a şi început, de altfel, terapia. Când tatăl s-a mutat cu serviciul la Craiova, lucrul cu copilul a fost întrerupt. Împrumuturile din bancă se duseseră pe profesorii specialişti, la fel şi banii de la prieteni, rude, cunoştinţe. După articolele din Gazeta de Sud, câţiva oameni au ajutat familia Ciuciuc, astfel încât, la începutul lui 2009, Andreea a reînceput terapia, mergând pe sistemul ABA. Programul original, însă, nu poate fi aplicat din lipsa resurselor financiare - specialiştii pregătiţi în străinătate, acolo unde a fost inventat, se