Numai oamenii haini şi pestriţi la suflet îl corelează pe „jurnalist” cu „şpagă”, „mită” şi alte asemenea cuvinte urâte. Un adevărat cavaler al cuvântului are întotdeauna grijă să se implice activ în împărţirea dreptăţii, conform principiului „cu cât mai mult, cu atât mai bine”.

Istoria recentă ne-a arătat în mod repetat că lumea presei româneşti, departe de a fi o rezervaţie de îngeri, e o lume măcinată de necazuri şi nevoi. Fără a avea la dispoziţie un sondaj de opinie asupra credibilităţii pe care o au mijloacele de informare în masă, e greu de spus cât de multă încredere mai are populaţia în instituţiile media. Dar chiar fără a sta pe terenul certitudinilor statistice se poate observa cu ochiul liber că scandalul recent izbucnit între Antena 3 şi RTV va avea ca efect discreditarea consistentă a presei româneşti. Ca şi cum nu ar fi fost suficient că meseria de ziarist a intrat în zodia stigmei, conflictul deschis purtat cu toate armele de către cele două trusturi semnalează că drumul pe care au apucat-o furnizorii de ştiri are ca punct final săparea propriei gropi. Ceea ce au început cei de dinafară va fi dus la bun sfârşit de cei de dinăuntru.

Nu cred că ne îndepărtăm foarte mult de adevăr dacă apreciem că, la nivel de stereotip, ziaristul zilelor noastre este perceput ca un cavaler al norocului, sau, şi mai rău, ca o fiinţă maliţioasă, mincinoasă şi făţarnică, cu alte cuvinte, un mercenar aservit unor interese oculte. Cum s-a ajuns, dară, ca în două decenii să se treacă de la imaginea jurnalistului bun la cea a ziaristului rău? Din multitudinea de motive care pot fi invocate merită să ne oprim preţ de câteva fraze la fibra morală a oamenilor care lucrează în mass-media.

Este evident că mulţi ziarişti sunt, în ciuda stereotipului negativ, oameni de ispravă care îşi fac meseria aşa cum le dictează conştiinţa şi etica profesională. Dar,