Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămăşiţele elicopterului prăbuşit, adunate de pe câmp

Publicat in Libertatea, vineri 27 aprilie 2012 ·

Epava elicopterului prăbușit joi după amiază lângă localitatea Ostrov din județul Tulcea, a fost adunată bucată cu bucată de pe câmp. Epava elicopterului prăbușit joi după amiază lângă localitatea Ostrov din județul Tulcea, a fost adunată bucată cu bucată de pe câmp.

Primele concluzii ale anchetatorilor sunt că aeronava s-a prăbușit în urma unei defecțiuni tehnice. Cele cinci victime ale accidentului aviatic, erau din Ucraina, aveau între 24 și 54 de ani, şi erau calificaţi în domeniul aviației și a stingerii incendiilor. Mergeau anual în Turcia pentru antrenamente și mereu traversau spaţiul aerioan al României. Din păcate, cadavrele au fost mistuite de flăcări în urma accidentului, astfel că pentru identificarea lor s-au ridicat probe de ţesut care vor fi comparate în Ucraina cu probe ADN de la rude.

„Cel mai probabil, în urma primelor cercetări la fața locului, elicopterul s-a prăbușit în urma unei defecțiuni tehnice. Totuși, nu putem exclude nici eroarea de pilotaj”, a declarat procurorul Marius Iacob. Acesta a mai precizat că dintre resturi au fost recuperate mai multe dispozitive electronice, sperând ca printre ele să se găsească și registratorul de bord – așa numita cutie neagră.

Colegii victimelor, care zburau într-un alt elicopter în momentul tragediei, au fost audiați toată noaptea de joi spre vineri, iar apoi li s-a permis să plece acasă în Ucraina. Aceștia au ajuns pe câmpul unde s-a petrecut tragedia în jurul prânzului. După ce au decolat, au survolat locul unde prietenii lor și-au pierdut viața, în semn de rămas bun.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 54 minute
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 2 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°