Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Drăghici: "O tremie dintre comunele din România, adică aproape 1.000 de unităţi administrative, se află în pragul falimentului

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

Dezastrul din administraţia locală este mai rău decât ar părea la prima vedere. Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, primarul comunei Vulcana Băi, Emil Drăghici, spune că 1.000 de comune şi oraşe mici din România sunt în faliment, cu conturi blocate şi fără bani de salarii.

"O tremie dintre comunele din România - adică aproape 1.000 de unităţi administrative din totalul celor 2.861 de comune din România - se află în pragul falimentului, nu doar pentru că toate au luat credite şi nu le mai pot returna, ci pentru că nu mai au venituri şi nu mai au bani să funcţioneze - de fapt, unele, nu mai au bani nici pentru salariilor angajaţilor. Au contractat lucrări de investiţii şi nu mai pot plăti, furnizorii, la rândul lor, sunt plini de datorii şi nu mai pot păsui pe nimeni, drept urmare s-au adresat Justiţiei. Bani de salarii nu mai sunt, cu atât mai puţini bani pentru plata ajutoarelor sociale la care comunităţile sunt obligate, spune Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi (Dâmboviţa), preşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

Ministerul Administraţiei lucreză la o listă de criterii, iar potrivit acesteia, o serie de comunităţi ar putea fi ajutate. Banii vor veni din fondul de rezervă al Guvernului, însă la momentul acesta, nu se cunoaşte valoarea totală.

Pe de altă parte, Emil Drăghici afirmă că situaţia proastă a localităţilor mici se datorează şi prea mulţilor consilieri locali: "Mă costă tot atât cât mă costă toţi angajaţii."

"Prin legea administraţiei publice locale, localităţile aleg un număr de consilieri în funcţie de populaţie. De la 11 consilieri cât are o localitate cu o populaţie între 1.500 - 3.000 de locuitori, la 27 de consilieri cât are un oraş cu o populaţie între 200.000 - 400.000 de locuitori. Însă calculul arată că, în primul caz, un consilier reprezintă în jur de 200 - 300 de cetăţeni, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 58 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 35 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 24 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°