Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine răspunde de conţinutul unei casete de valori?

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Milioane de euro par să se fi evaporat din casetele de valori ale sucursalei BCR Piteşti, Poliţia primind, până în prezent, 12 reclamaţii. Însă nu este prima dată când, dintr-o bancă, dispar bunuri de valoare. În urmă cu câteva luni, din tezaurul Raiffeisen Bank Ploieşti s-au volatilizat alte câteva milioane de euro. Ancheta a rămas fără rezultat, iar pagubaşii cu buza umflată.

Contractul de închiriere se citeşte şi se semnează pe loc

“Contractul de închiriere a unei casete de valori nu îl puteţi studia acasă. Îl citiţi aici, pe loc, şi îl semnaţi”, îmi răspunde tăios funcţionara băncii. După ce îşi dă seama că îl citesc cu atenţie şi că nu scot banii din buzunar se decide să apeleze la ajutoare.

Este chemat directorul sucursalei. “Nu trebuie să vă faceţi griji. La noi totul e sigur, nu ca la alţii. Uitaţi, asta e cheia de la tezaur”, îmi spune tinerelul, căruia angajatele băncii îi spun cu respect “şefu‘”. Acesta îmi explică din ce material incasabil şi greu de prelucrat este confecţionată cheia şi mă invită să văd unde se află casetele de valori.

Citeşti şi: Cât de sigure mai sunt casetele de valori?

Urcăm. La etaj ne aşteaptă doi angajaţi ai băncii. Unul introduce un cod şi cu acea cheie lungă, din material incasabil, deschide o uşă metalică grea. Intrăm într-o cămăruţă. Aici sunt încastrate în perete mai multe casete de valori, de diferite mărimi. Fiecare se deschide cu …două jumătăţi de cheie. Una rămâne la bancă, cealaltă la client. O casetă nu se poate deschide cu o singură cheie, ci doar cu ambele deodată.

“Vedeţi! Totul e sigur. Chiar dacă aţi văzut codul de acces, acesta se schimbă zilnic. Iar, dacă vă pierdeţi cheia, trebuie să ne anunţaţi imediat”, îmi explică şeful.

Şi pentru că nu par pe deplin convinsă, se înduplecă să-mi lase acasă un contract, să-l citesc. “Vă aşteptăm mâine! Veniţi fără nici o grijă! O să vede

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 24 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 23 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°