Televiziunea magică a lui Moş Crăciun i-a întâmpinat pe copii cu multe surprize în Ajunul Crăciunului. Sâmbătă şi duminică, pe 22 şi 23 decembrie, cei mici, însoţiţi de părinţi, au mers în Piaţa Unirii din Focşani, pentru a se întâlni cu Moş Crăciun şi cu ajutoarele sale, personajele de poveste. Copiii s-au bucurat prin cântece, jocuri şi dans, alături de Zâna Zăpezii, Magicianul Moşului, Omul de Zăpadă şi Spiriduşii. Cei mai mulţi au fost încântaţi de prezenţa Moşului, vesel nevoie mare. Copiii au cântat colinde în cadrul unui concurs de karaoke, au pri-mit figurine din baloane, au fost filmaţi şi fotografiaţi, fiind proiectaţi pe un ecran led uriaş, simţindu-se adevărate vedete. Până şi părinţii au fredonat melodiile vesele şi s-au prins la dans alături de cei mici, lângă scena amplasată sub bradul mare de Crăciun, frumos împodobit şi luminat.
Televiziunea magică a lui Moş Crăciun a ”emis” în acest sfârşit de săptămână între orele 13.00 şi 17.00. Personajele vor veni şi weekend-ul viitor în Piaţa Unirii din Focşani. Spectacolul face parte din proiectul „Fii vedetă la televiziunea magică a lui Moş Crăciun“, oferit focşănenilor din iniţiativa preşedintelui Marian Oprişan, alături de Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Municipiului Focşani.
De altfel, şi în prima zi de Crăciun, zona centrală a oraşului a fost un adevărat univers de sărbători. Centrul de interes a fost patinoarul din Piaţa Unirii, devenit aproape neîncăpător pentru mulţimea de tineri şi copii care s-au bucurat de mişcarea pe patine. La difuzoare s-a auzit şi melodia ”Din Vrancea, La mulţi ani!”, un cadou muzical dedicat tuturor vrâncenilor de preşedintele Marian Oprişan.
Pentru a se încălzi după o plimbare, focşănenii au putut gusta şi un pahar de vin fiert sau porumb fierbinte, de la căsuţele de lemn din apropiere. Pentru cei mici, tentante au fost şi tre