Băiatul în vârstă de 13 ani care a alunecat, duminică, în Bega în Parcul Copiilor, nu a fost nici acum găsit. După ce l-au căutat toată duminică seara, luni dimineață pompierii militari au început din nou căutările. Sursa: Adi Pîclisan
Copilul s-a înecat în zona Podului Michelangelo din Parcul Copiilor, unde foștii edili au ”uitat” să monteze un gard de protecție, deși au cheltuit pe parc 1 milion de euro și s-au grăbit să îl inaugureezem neterminat, în plină campanie electorală, înaintede 1 iunie, în speranța că vor câştiga alegerile.
Băiatul venise duminică împreună cu sora lui și cu alți copii, în Parcul Copiilor, la joacă. La un moment dat însă, a alunecat pe mal, și a căzut în Bega, de unde nu a mai ieșit.
Sora lui a alertat imediat pompierii, la 112, iar aceștia au ajuns foarte repede la locul incidentului. Două echipaje cu bărci de la ISU „Banat” și un echipaj Salvo l-au căutat pe puști duminică, însă fără success, iar căutările au continuat și azi.
Inaugurat electoral cu ocazia Zilei Copilului, Parcul Copiilor din Timișoara este mai nou închis într-un anumit interval, ca să fie finalizat.
Deși vorbim de o investiție de 1 milion de euro, până acum nu a fost montat un gard protector pe latura mărginită de canalul Bega. Părinții care își aduc copiii la joacă aici au semnalat încă de la început pericolul. ”Pe latura cu Bega trotuarul este înalt și oricând un copil care să spunem, aleragă, se poate mpiedica și aluneca. Noi considerăm partea asta zonă periculoasă, și o evităm”, ne-a declarat o mămică.