Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uleiul de măsline, brânza şi prăjiturile pot proteja împotriva cancerului la sân. Vezi aici o dietă bogată în aceaste produse

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

O dietă bogată în ulei de măsline, brânză şi prăjituri oferă protecţie împotriva cancerului la sân şi chiar favorizează pierderea în greutate, potrivit unui nutriţionist american, citat de dailymail.co.uk.

Concepută de nutriţionistul american Mary Flynn, în urma mai multor ani de cercetare, această dietă este la fel de eficientă pentru femeile sănătoase, care vor să reducă riscul de a face cancer la sân, cât şi pentru cele care au fost diagnosticate cu această boală şi sunt în convalescenţă.

În numărul de săptămâna trecută al revistei Good Health, Flynn a explicat că anumite alimente, în special cele care conţin grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, fructele şi legumele colorate puternic, cerealele integrale, unele lactate şi brânza, pot ajuta organismul în lupta împotriva cancerului.

Dieta lui Mary Flinn este în plus concepută pentru a favoriza pierderea în greutate (creşterea greutăţii reprezintă un factor de risc pentru cancer), precum şi pentru a asigura un aport echilibrat de alimente pentru persoanele care luptă împotriva cancerului. Urmând acest regim, aportul caloric zilnic este menţinut sub 1.500 de calorii.

Odată atinsă greutatea ideală, femeile pot continua să urmeze dieta, dar îşi pot permite să revină în unele zile la vechile obiceiuri culinare. Astfel, îşi vor menţine linia şi se vor bucura de beneficiile consumului de alimente anti-cancer, fără a se simţi private de anumite mâncăruri.

Dulciurile pot face parte din dietă, cu condiţia înlocuirii untului sau margarinei cu ulei de măsline extravirgin şi a cel puţin jumătate din cantitatea de făină albă cu făină integrală.

Dieta este zilnică şi constă în:

Amidon: şase - şapte porţii, de preferat cereale integrale (o porţie poate fi o felie de pâine, o pită, o jumătate de covrig, 25 de grame de cereale pen

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 28 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 59 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 28 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 59 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°