Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ Prin terasele cu ştaif ale uniunilor culturale din Bucureşti

Publicat in Adevarul, joi 11 august 2011 ·

Grădina OAR şi Bistro Le Theatre sunt două dintre cele mai elegante localuri ale Capitalei. Fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu din strada George Enescu 2-4 este acum restaurantul Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar Grădina OAR îşi trage numele de la Ordinul Arhitecţilor din România.

Dacă nu vă mai satisface atmosfera din Centrul istoric al Capitalei, acolo unde aglomeraţia a ajuns la cote maxime, există pe străduţe, printre case vechi cu viţă de vie şi iederă, două localuri stilate, amenajate cu gust, unul pe strada Pictor Arthur Verona şi altul pe strada George Enescu.

O pauză pe terasa unde se întâlnesc membrii senatului UNITER vă trimite în vremuri de odinioară, prin anii 30. Clienţii vorbesc aici în şoaptă, iar chelnerii roiesc în jurul meselor. După-amiază, pe la ora 16.00, nu este aglomerat şi găsiţi o masă şi fără rezervare. Decorul grădinii este simplu, cu multă verdeaţă şi trandafiri, în timp ce coloana sonoră este asigurată de Cesaria Evora sau Leonard Cohen.

Din meniul „Le Theatre”

Meniul este foarte variat şi găsiţi salate (18-32 lei) şi platouri cu brânzeturi (36 de lei), dar şi prăjitura casei – pandişpan cu cremă de vanilie (12 lei). Supele sunt la 12 lei, pastele de la 19 lei, iar preparatele din peşte – 26 de lei. Gazdele vă recomandă meniul vegetarian care conţine rondele de ceapă pane cu sos picant (10 lei), ciuperci la grătar cu orez şi legume (20 de lei), dar şi salata cu prune uscate şi măr – 15 lei.

Nu sunt de neglijat nici clătitele franţuzeşti sau cele cu şalău şi grapefruit – 27 de lei. La capitolul băuturi, aveţi de ales între cocktailuri alcoolice şi nonalcolice, vinuri şi şampanii din cele mai fine. Vinul de Panciu – 80 de lei şi şampania Moet et Chandon – 287 sunt pentru cei cu dare de mână. Nu trebuie să aştepţi prea mult pentru comandă, iar plata se poate face şi cu card. Loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 58 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 43 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°