Antrenorii Stelei au rămas surprinşi, ieri, cînd l-au văzut la antrenament pe mijlocaşul brazilian, care nu are nici măcar un kilogram surplus faţă de greutatea normală
În afara lui Dică, Steaua poate considera că a mai realizat un transfer important în această iarnă. E vorba despre Ricardo Gomes. Deşi el e de o jumătate de an în Ghencea, Steaua l-a recîştigat ca fotbalist din momentul în care brazilianul a decis să revină în România în chiar seara zilei în care a fost programată reunirea echipei.
A ratat prima alergare a sezonului, însă cei din Ghencea se aşteptau la ce e mai rău în privinţa sa, avînd în vedere antecedentele lui la Unirea Urziceni, cînd a întîrziat chiar şi mai mult de o lună la reunire. Ricardo a venit la Bucureşti luni seară, iar ieri a participat la şedinţa de pregătire de la prînz.
După ce s-a echipat şi a ieşit pe teren, i-a şocat pe Lăcătuş şi pe ceilalţi membri ai staff-ului tehnic. Nu avea deloc surplus de greutate, deşi venea după aproape o lună de vacanţă, iar el e un fotbalist predispus să se îngraşe.
În vara trecută, cînd a revenit la reunirea Unirii Urziceni, avea peste 10 kilograme în plus, iar în septembrie, cînd a fost transferat de Steaua, tot mai avea 4-5 kilograme surplus!
"MM mi-a zis clar că dacă Ricardo ratează primul antrenament din 2011 îl va da afară de la Steaua şi asta i-a transmis şi lui. Luni a lipsit la reunire, dar nu se pune, că ăla n-a fost antrenament, ci doar o alergare"
Gigi Becali
Va fi jucător-cheie în noul sistem
Lăcătuş nu numai că vede în Ricardo un fotbalist care va fi titular în returul campionatului, dar brazilianul va avea un rol extrem de important în noul sistem tactic. Cum "Fiara" va implementa modulul 4-3-3 în perioada de pregătire, Ricardo va fi singurul jucător defensiv dintre cei 3 mijlocaşi