A îndurat cu stoicism discriminările la care a fost supusă într-o epocă în care se considera că domeniile tehnice şi ştiinţifice sunt rezervate bărbaţilor. Calităţile sale incontestabile au ajutat-o să-şi urmeze vocaţia, fiind cea dintâi femeie care a absolvit o instituţie de învăţământ superior cu profil tehnic.

În istoria omenirii, sunt menţionate numele multor femei celebre, regine, scriitoare, actriţe şi chiar luptătoare pe front, însă cele care s-au remarcat în domeniile ştiinţei şi ingineriei sunt puţine.

Printre acestea din urmă se numără şi gălăţeanca Eliza Leonida-Zamfirescu, unanim recunoscută drept prima femeie din lume care a făcut carieră în profesia de inginer.

S-a născut la Galaţi, în noiembrie 1887, într-o familie numeroasă; a avut nu mai puţin de zece fraţi. Tatăl său, Anastase Leonida, ofiţer de armată, şi mama sa, Matilda Gill, fiica unui inginer chimist de origine franceză, s-au ocupat atent de educaţia celor 11 copii ai lor, patru fete şi şapte băieţi.

A absolvit şcoala gimnazială în oraşul natal şi, deşi a urmat cursurile liceale la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, a susţinut cu brio examenul de maturitate la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”.

A infirmat concepţia: „Locul femeilor e la bucătărie”

Opţiunea sa pentru o carieră într-un domeniu tehnic, unică la vremea ei, a fost determinată de exemplul bunicului său, al unui frate şi unui unchi, toţi trei ingineri. A încercat să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele, în România, dar, din cauza prejudecăţilor vremii, a fost refuzată pe motiv că este femeie şi „nu se cade”.

Cu mare greutate a fost acceptată la Academia Regală Tehnică din Berlin. Cadrele didactice, evident toţi bărbaţi, au încercat s-o convingă că opţiunea ei este neobişnuită şi deci inacceptabilă. Conducerea Academiei a fost pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candida