Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în unanimitate, i-a solicitat ministrului interimar al Justiţiei realizarea unei proceduri de selecţie pentru persoanele care urmează să fie nominalizate pentru funcţiile cheie din Ministerul Public, a declarat marţi preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală.
Potrivit acesteia, procurorii din CSM au avut o discuţie foarte bună cu premierul în calitatea lui de ministru interimar al Justiţiei. “Discuţia a fost una constructivă. (… ) Avem o procedură a CSM în ceea ce priveşte modul de derulare a interviului, anumite termene, anumite standarde de criterii şi exigenţe, respectiv pentru structurile specializate oameni care să aibă un background în structurile specializate, un anumit portofoliu profesional de trimiteri în judecată, de condamnări, experienţă managerială”, a afirmat şeful CSM.
“Nu s-au pronunţat nume. Am spus care sunt exigenţele noastre. Este opinia unanimă a magistraţilor din secţia de procurori, manifestat constant din septembrie (2012 – n.r.) încoace. Avem o procedură (pentru selecţia şefilor parchetelor – n.r.) prevăzută de lege, nu îmi cereţi să comentez legea”, le-a declarat Hăineală jurnaliştilor, după şedinţa Secţiei de procurori, la care a participat şi premierul Victor Ponta.
Cu acelaşi prilej, preşedintele CSM a detaliat criteriile de exigenţă, menţionând “background”-ul, experienţa profesională, portofoliul de cazuistică, experienţa managerială la nivel înalt, reputaţia, integritatea. “Să provină din structurile specializate, să ştie foarte bine ce fel de activitate se desfăşoară în aceste structuri”, a mai spus Hăineală, despre candidaţii pentru şefia parchetelor.
Preşedintele CSM a mai spus că, în opinia sa, procedura de selecţie trebuie “formalizată prin ordin de ministru”, pentru a satisface exigenţele Comisiei Europene şi ale sistemului judiciar. Hăineală a a