Trei poliţişti din Vişeu de Sus au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Ei vor fi judecaţi alături de 15 infractori pe care i-ar fi favorizat. Poliţiştii sunt acuzaţi de fapte de corupţie, favorizarea infractorului şi infracţiuni de fals. Cei 15 sunt inculpaţi pentru fapte de violenţă şi infracţiuni rutiere.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, Cristian Horj, agent de Poliţie Rutieră, Petre Chiriţă, agent de Investigaţii Criminale şi Niculai Bizău, agent de Ordine Publică, toţi din cadrul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, au fost trimişi în 30 iulie în judecată pentru fapte de corupţie, favorizarea infractorului şi fals. Procurorii susţin în actul de acuzare că poliţiştii i-ar fi ajutat pe 15 infractori din zona Vişeu de Sus - Moisei să scape basma curată în câteva zeci de dosare pentru fapte comise în perioada 2006 - 2009. Lui Petre Chiriţă, agent în cadrul Compartimentului de Investigaţii Criminale, i se retrăsese avizul de lucrător de Poliţie Judiciară încă dinainte de începerea cercetărilor. În ciuda acestui fapt, el „ancheta" în continuare dosarele pe care le avea în lucru.
Cereau bani şi bunuri
În schimbul soluţionării favorabile a dosarelor în care cei 15 erau cercetaţi, poliţiştii ar fi pretins şi primit sume de bani şi foloase materiale. Potrivit anchetatorilor, cei trei poliţişti din Vişeu ar fi dezvoltat de-a lungul anilor „o relaţie de prietenie" cu infractorii, ceea ce explică faptul că mulţi dintre ei nu au fost ajunşi „ de braţul lung al legii". Printre „atenţiile" preferate de către poliţişti, se numărau - potrivit acuzării - sume frecvente de bani, de cele mai multe ori în valută, mese festive la care participau pentru păstrarea şi confirmarea „relaţiei de prietenie", material lemnos, băuturi fine. Cei 15 interlopi se cunoşteau între ei şi erau de notorietate în Maramureşul Istoric. Ei se folo