Mai 2004. O satena draguta, subtire, imbracata intr-o bluza larga si jeansi intra in hotelul Al Fanar. Cred ca asteptam un loc la computerele de la internet sau, pur si simplu, pierdeam vremea pe acolo. Ma vede si vine catre mine:
"Jurnalist?"
Zambesc, un pic dezamagit:
"Da..."
Se prezinta. Lucreaza, pentru France Presse, la un material despre riscurile meseriei in Irak. La sud de Baghdad tocmai fusesera ucisi doi jurnalisti polonezi. Reportera France Presse ma intreaba cum este sa fii corespondent in Baghdad. Revenisem de cateva zile si gasisem hotelurile aproape pustii. Majoritatea cunoscutilor mei plecasera dupa prima batalie de la Fallujah, cand incepusera rapirile. Nu mai stiu ce i-am raspuns fetei de la France...mai mult ca sigur ca am bravat putin.
Cateva ore mai tarziu ma suna, din Varsovia, Kukawski, unul dintre cei doi jurnalisti polonezi care imi devenisera prieteni in prima tura de Baghdad:
"Am vazut la televizor masina lui Atheer ciuruita de gloante la atacul impotriva coloegilor polonezi. Stii ceva de el?"
Am inghetat. Atheer fusese gazda, soferul si prietenul polonezilor mei. Shiit in mijlocul sunnitilor din Adhamya, centrul rezistentei din Baghdad. I-am zis lui Kukawski ca ma interesez, am inchis telefonul dupa care am inceput sa ii sun pe ceilalti irakieni din grup. Aflu ca Atheer scapase intreg. Vorbim de cateva ori la telefon iar, dupa vreo luna, ma viziteaza in camera mea din Al Fanar.
Atheer e inginer. Dupa caderea lui Saddam a inceput sa lucreze cu jurnalistii; multi i-au folosit serviciile de sofer, translator, producator, gazda. A vazut trupuri sfartecate dupa atentate sinucigase, i-au zburat gloante pe la urechi, a fost la un pas de a fi, el insusi, ucis in explozii. Credea ca este calit. Moartea polonezilor, insa, l-a daramat.
Vizita pe care mi-a f