Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HOŢII JAFULUI de un MILION de euro de la Paris au fost prinşi cu ajutorul POLIŢIEI ROMÂNE

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 octombrie 2013 ·

Poliţiştii francezi au reuşit, cu ajutorul poliţiştilor români, să prindă hoţii care au dat spargere la un celebru magazin din Paris şi au furat ceasuri în valoare de un milion de euro. Au fost reţinuţi cinci cetăţeni români, iar alţi zece sunt căutaţi, au declarat surse din Inspectoratul General al Poliţiei Române, citate de Mediafax.

Conform surselor, după comiterea jafului, poliţiştii francezi au primit sprijin de la anchetatorii români, care le-au "furnizat informaţii şi date ce au dus la stabilirea clară a identităţii autorilor şi prinderea acestora".

Conform anchetatorilor români, este vorba despre un grup format din aproximativ 15 persoane, toate de origine română. Până acum, au fost prinşi, vineri şi sâmbătă, cinci suspecţi. Alţi zece, între care şi liderul grupării, sunt căutaţi de autorităţile franceze.

Potrivit Francetvinfo.fr, jaful a avut loc vineri la un magazin de bijuterii şi ceasuri de lux situat pe Strada Paix din Paris. Hoţii au reuşit să plece cu aproximativ 20 de ceasuri de lux, valoarea daunei fiind de circa un milion de euro. Fuga celor 15 hoţi a fost surprinsă de camerele de luat vederi.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: INTERVIURILE 2+1. Peter Imre face dezvăluiri despre viaţa lui Dinu Patriciu între medici, instanţe şi avocaţiEDITORIALUL EVZ. USL a murit! Trăiască Schimbarea!Cazul poliţistului umilit de superiori. Inspectorii guvernamentali de la Bucureşti l-au întrebat tot despre fosta nevastă

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

Horoscopul lui Dom' Profesor: Astăzi sunt avantajate zodiile...Meniuri AFRODISIACE care nu sunt pentru toată LUMEAFiecare persoană trebuie să le CUNOASCĂ: Secretele MURDARE din RESTAURANTE, dezvăluite

ARTICOLE POPULARE:"Povestea unui Bucureşti PIERDUT", la BBC. Fotografii semnate Andrei Pandele din timpul lui CEAUŞESCU| GALERIE FOTO

Un MISTERIOS lac african transformă ani

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 40 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 55 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°