Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Tribunalul Gorj va avea mansardă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Lipsa spaţiilor de lucru a determinat conducerea tribunalului să se gândească la găsirea unor soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. La ultimul etaj al Tribunalului deja s-au demarat lucrările de mansardare pentru amenajarea unor birouri pentru grefieri.

Florin Encescu, preşedintele Tribunalului Gorj a declarat că de câţiva ani s-a luat în calcul folosirea podului clădiriii pentru amenajarea unor birouri, însă nimeni nu a pus în aplicare acest plan. În acest moment podul clădirii este gol şi foloseşte doar porumbeilor care şi-au făcut cuiburi acolo. În plus, acoperişul s-a degradat, iar când plouă, personalul administrativ a pus din loc în loc nişte butoaie pentru a strânge apa care trece prin ţiglă. „Suprafaţa podului este de aproximativ 1000 de metri pătraţi din care cel puţin 700 sunt utilizabili. Deja clădirea este supraglomerată, iar toate celelalte spaţii au fost folosite la maxim. Acolo ar mai putea încăpea 30-40 de birouri“ a mai spus Florin Encescu. Recent, Tribunalul Gorj a organizat o licitaţie în urma căreia lucrările de amenajare au fost câştigate de o firmă din Târgu Jiu. „ Este vorba de SC Byons, o firmă care a fost aleasă în urma unei licitaţii electronice la care au mai participat şi alte două societăţi. Lucrările vor fi finanţate din fonduri externe şi vor costa în jur de 12 miliarde de lei vechi. Sperăm să le demarăm cât mai repede pentru că nu mai avem spaţii“, a declarat Florin Encescu.

Grefierii sunt cei mai afectaţi de lipsa spaţiilor

Clădirea Tribunalului Gorj a fost dată în folosinţă în 1995. Deşi are patru etaje plus demisol, aceasta părea să rezolve problema spaţiului cu care se confruntau pe vremuri angajaţii instituţiei. Înainte de 1995, procesele se judecau într-o veche clădire din centrul istoric al oraşului Târgu Jiu, cedată ulterior Universitaţii Constantin Brâncuşi. Acum în noul sediu funcţionează Tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 17 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°