Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El şi Ei (I)

Publicat in Observator Cultural, vineri 1 octombrie 2010 ·

Deşi Eu, fiul lor e un volum de aproape şase sute de pagini, format mare, literă mică, el reprezintă – după cum arată Radu Ioanid în nota asupra ediţiei – doar o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran. Cîteva date şi cifre sînt necesare pentru a vedea dimensiunile dosarului său de Securitate. E vorba de optsprezece volume (în Eu, fiul lor sînt stoarse de conţinut numai cinci), cu aproape zece mii de pagini. Cele care au fost declasificate, adică: şapte dosare de urmărire informativă (DUI) create de unităţile interne ale DSS (Direcţia Generală a Securităţii Statului), cu 3084 de pagini, treisprezece dosare TO (supraveghere telefonică şi înregistrări audio/ video), cu 6071 de pagini, plus un dosar CIE (Centrul de Informaţii Externe), cu 77 de pagini. E ceea ce, în 2009, CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) i-a pus la dispoziţie lui Dorin Tudoran. Dosarul a fost deschis la 3 august 1980, de UM 0800 SMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), cu aprobarea generalilor Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă. Însă Dorin Tudoran era urmărit de Securitate („ca la carte“, notează el cu o amară obiectivitate) de la mijlocul anilor ’70. Prima Notă din prezentul volum este din mai 1976, următorul document (olograf şi datorat sursei „MARTIN“) e din 13 iulie 1976, apoi o Notă raport realizată de Maierean Vasile e din 7 august 1976. Ş.a.m.d. Pe 16 iunie 2010, CNSAS răspunde cererii lui Dorin Tudoran prin care acesta a „solicitat stabilirea calităţii de lucrător al fostei Securităţi în cazul ofiţerilor care au contribuit la instrumentarea documentelor“. Răspunsul e un listoi de patruzeci de nume, unele de tristă notorietate (Merce Ilie, Pleşiţă Nicolae, Postelnicu Tudor), altele mai umbrite. După listarea acestor patruzeci de bravi apărători ai Republicii Socialiste România, apare încă o promisiune de la CNSAS: „În privinţa cel

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 26 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum o ora
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 28 minute
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°