Omul de afaceri liberal Dinu Patriciu a atacat vineri, voalat, în editorialul său din Adevărul, alianţa PNL cu PC şi PSD, adică USL. Câţiva lideri PNL au comentat prudent, pentru Hotnews.ro, afirmaţiile lui Patriciu şi au încercat să minimalizeze influenţa acestuia în PNL şi greutatea spuselor sale.
Patriciu dăduse un semnal că e împotriva ca liberalii să intre într-o asemenea struţo-cămilă încă din 20 ianuarie, într-un interviu acordat, surprinzător, în România liberă.
„’Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism, iar unii zic că există şi social-liberalism. Eu beau cafea adevărată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal’. Aceste vorbe le rostea regretatul meu prieten Horia Rusu la un congres de partid în anul 2000. În ceea ce mă priveşte, eu cred că nu există ‘social-liberalism’”, scrie Patriciu vineri în Adevărul.
“Democraţia şi liberalismul nu sunt totuna, astăzi alăturarea lor a devenit un pleonasm. Aceste sintagme idioate îmi zgârie auzul nu pentru că aş fi un adept al purităţii doctrinare, ci pentru că eu cred în pragmatism. Refuz cu încăpăţânare demagogia.
Dacă s-a încheiat o alianţă între toţi cei care cred că trebuie să înceteze alunecarea societăţii româneşti în afara spectrului democratic şi către sărăcie cronică, atunci, în primul rând, la demagogie trebuie renunţat.
Creşterea economică accelerată care să ducă spre prosperitate nu se obţine din vorbe goale. Stabilitatea unei societăţi deschise e garantată de existenţa unei clase mijlocii extinse, cu forţă economică, ambiţie şi motivaţie”, adaugă proprietarul Holdingului Adevărul.
Dinu Patriciu îşi încheie editorialul tot cu un citat din Horia Rusu: “Altfel, schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Altfel, ajungem