Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Tahrir, epicentrul cutremurului care zguduie Egiptul. Cum ar putea Morsi, preşedintele „mazilit“, să facă pace

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a apăra „legitimitatea poporului“ şi a-şi dovedi susţinerea faţă de hotărârea armatei de a-l îndepărta de la putere pe Mohamed Morsi.

În capitala egipteană, islamiştii, partizanii preşedintelui îndepărtat de la putere, continuă să se mobilizeze pentru a apăra ei înşişi „legitimitatea“ primului preşedinte din istoria ţării care a fost ales în mod democratic.

Pe de altă parte, cei care susţin organizarea de alegeri anticipate afirmă că destituirea lui Morsi nu este contrară democraţiei, aşa cum precizează Yasser, de profesie inginer, citat de France Presse. De asemenea, arată el, aşteaptă nerăbdător „declaraţia constituţională“ care trebuie să lanseze „noul Egipt în care toată lumea să fie integrată“.

După suspendarea Constituţiei şi destituirea preşedintelui Morsi, înlocuit de liderul Curţii Constituţionale, armata a dus o campanie de arestări în rândul liderilor din Frăţia musulmană, din care face parte şi Morsi care este încă reţinut.

În piaţa Tahrir este desfăşurat un drapel uriaş pe care este scris „Pleacă!“, slogan scandat la adresa preşedintelui islamist la 30 iunie, în cursul primelor manifestaţii masive împotriva şefului de stat, căruia i se reproşează că a acaparat puterea şi conducea ţara doar pentru profitul islamiştilor. Imagini cu generalul Abdel Fattah al-Sissi, liderul armatei care a anunţat îndepărtarea lui Morsi, sunt vizibile aproape pretutindeni.

În cealaltă tabără sunt afişate, în schimb, portrete ale lui Morsi, iar bărbaţii şi femeile îşi strigă furia faţă de armată.

„Militarii au furat legitimitatea şi votul meu. Sunt trădători şi hoţi“, afirmă Ahmed Mohamed, un student venit din Assiout.

Morsi, primul preşedinte egiptean care nu face parte din rangurile armatei, a fost ales în iunie 2012 la conducerea celei mai populate dintre stat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 54 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°