Vă propun o incursiune în lumea obiectelor exotice din anul 1856 prin magazinele Timişoarei. Intrăm în prăvălia „La lampă“ a meşterului tinichigiu Anton Gebert de pe strada Präsidenterg nr. 56 din Cetate. Dăm peste un samovar din alamă. În acelaşi an „Samuel Aspis din Tarnopol vizitează iarmarocul cu mărfuri ruseşti: samovare, lighene, scuipători, ceşti şi alte articole ruseşti de alamă, precum şi ceai rusesc şi chinezesc, en gros şi en detail“ (fişa 3626). Greu de spus cine o fi fost Samuel Aspis, după nume pare a fi evreu. Găsesc un tiz contemporan pe Facebook cu numele complet Sheldon Samuel Aspis – a studiat la Universitatea din Birmingham, locuieşte în Londra şi s-a fotografiat cu prietena sa: ea drăguţă, cu ochelari de soare fumurii, el grăsălon, cu faţa rubicondă, zîmbitoare, şi cu sîni. Pare de treabă, nu ştim cum o fi fost Samuel din Tarnopol care e un oraş din actuala Ucraină, fost pe vremuri în Galiţia austriacă. Samuel poate fi evreu din Tarnopol, mai ales că oraşul a fost în acele vremuri ticsit de evrei galiţieni. Samuel Aspis aflat în vizită la iarmarocul cu mărfuri ruseşti dă peste un samovar din alamă, asemănător aceluia din prăvălia meşterului tinichigiu Anton Gebert. Vizitatorul vine din lumea Ewelinei Hanska, amanta şi, mai apoi, soţia lui Honoré de Balzac care îi scrie cu doisprezece ani înaintea vizitei lui Samuel din Tarnopol la iarmarocul timişorean, în 1844, într-o sîmbătă dimineaţa, în 9 februarie, despre salonul rococo din Petersburg. Balzac se lasă cuprins de reverie la gîndul ceaiului pe care Ewelina îl serveşte în salonul cu fereastra mare care dă spre Neva, afară e zăpadă rusească, ca în filmul Cheamă-mă în depărtarea luminoasă cu actriţa Lidia Fedoseeva-Suksina în rolul principal, aceeaşi care a jucat şi în filmul Călina roşie. E frig rusesc, dimineaţă senină, Hanska îşi bea ceaiul la masa din lemn alb căruia Balzac îi vede