Despre shopping s-au spus multe: a fost etichetat drept fenomen, consumatorist şi psihologic. Psihanalizabil: cumpăratul excesiv e un mijloc de a scăpa de alte frustrări, o modalitate – plăcută şi costisitoare – de evaziune. Care creează dependenţă.
Shopping-ul „global“, să-i spunem, cel pe care-l practici într-o ţară pe care te-ai dus, teoretic, s-o vizitezi, e mai… dur decît cumpăratul liniştit de la tine de-acasă. În metropolele europene, precum Paris sau Viena, de pildă, fenomenul în cauză se petrece, în general, în magazinele de haine cu preţuri medii, situate în centru.
Un exemplu potrivit ar fi Zara de pe Champs Elysée; sau un alt Zara de pe lîngă Stephansdom. Magazinele Zara au preţuri modice şi haine rezonabile: nu cine ştie ce elegante, nu neapărat din materiale „nobile“, dar simpatice şi uneori cu cîte un detaliu care le scoate din tipicul monoton. Ele se adresează, probabil, publicului mai tînăr (pînă-n 30 de ani?). Dar cum, astăzi, graniţele dintre generaţii nu mai sînt atît de clar delimitate, target-ul nu e bătut în cuie.
Singura condiţie pentru a putea cumpăra de acolo e să „te ţină“ silueta: măsurile mari nu sînt multe. Sau, mai bine-zis, nu sînt destule, se termină imediat, pe rafturi şi umeraşe rămînînd, în general, doar M-uri şi S-uri.
Măsurile mari devin o miză. Un obiectiv de atins. O pradă de ochit şi acaparat. Doamnele-prădătoare se reped după ele, ochindu-le cu agilitate de la distanţă. Nu e neapărată nevoie să încerci „produsul“ ca să vezi dacă ţi se potriveşte. Ar fi o pierdere de timp şi, ca atare, o scădere a eficienţei.
A cărei eficienţe? Eficienţă pentru ce? Pentru a-ţi motiva trecerea prin metropola în cauză. Pentru a putea arăta, palpabil, că ai fost acolo şi te-ai îmbrăcat dintr-un loc global şi consacrat.
E adevărat că nici una dintre motivaţii nu ţine cine ştie ce. Nici măcar cea conform căr
