Foto: Cornel Putan / Intact Images Primăvara noastră începe cu „darurile”, dar nu cu darurile uluitoare, cu blănuri şi maşini luxoase, nu cu excursii exotice şi manifestări exacerbate ale orgoliului, ci cu micuţul şi plăpândul mărţişor. Primăvara începe cu daruri mici, delicate; cu ghiocei şi mărţişoare cu canafi roşii şi albi, simboluri ale iubirii şi ale purităţii. Nu-i întâmplare primăvara, căci în primăvară se ascund seminţele care vor creşte, vor anima viaţa şi, în cele din urmă, vor da rod.

Poate că de aceea şi darurile începutului de primăvară sunt „mici”, la fel de mici precum seminţele. Că le-am modificat noi, cum am modificat genetic legu­mele şi fructele, e altceva! Că am făcut noi din mărţişor o expresie a opulenţei şi a prostului gust, uneori, e altceva decât expresia vi­guroasă a micului dar ascuns în măr­ţişor, căci prin măr­ţişor noi dăruim, de fapt, sămânţa iubirii şi a purităţii inten­ţiilor.

Oare mai ştim noi să dăruim, când să dăruim, ce şi cât să dăruim şi, mai ales, de ce dăruim? Mai ştim noi să primim darurile mici, ne mai ajută peisajul emoţional şi material al existenţei moderne să ne întoarcem la noi înşine şi să înţelegem măcar ce este acela un „dar”? Aş zice că primăvara şi mărţişorul ei încearcă să ne lumineze. Aş zice că „darul mic” trebuie să aibă ca motivaţie o iubire mare. Aş zice că nu-i deloc suficient să ne azvârlim printre mărţişoare şi să cumpărăm cu nemiluita, fiindcă „trebuie”, cât mai degrabă fiindcă suntem motivaţi de un sentiment pentru a oferi mărţişorul.

În fapt, orice dar, de la cel mai mărunt până la cel mai fastuos şi opulent, nu-i valoros sau lipsit de orice valoare prin preţul său în bani, cât prin motivaţia interioară a celui ce dăruieşte. Primăvara ne oferă o lecţie despre daruri, tocmai prin gingăşia şi aparenta lipsă de valoare a micului mărţişor, sămânţa simbolică a inimii noastre. Fără ele, f