Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu atacă taxele lui Ponta: "Se inventează taxe şi impozite pentru a hrăni aparatul bugetar". Răspunsul ministrului Economiei

Publicat in Gandul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Noile taxe negociate de Guvern cu FMI pentru a acoperi găurile bugetare anul viitor au fost criticate astăzi de preşedintele Traian Băsescu la o întâlnire cu reprezentanţii IMM-urilor. Băsescu a acuzat Guvernul că "a trecut din nou în situaţia de a lucra în favoarea omului gras, statul, care se aşază în spatele omului slab, care este economia reală" şi că are o abordare "specifică pentru anii dinainte de 2005", din timpul guvernării Năstase.

"Fără a face politică, observ o schimbare în politica internă. Îmi aduc aminte anul de criză profundă 2010 s-a făcut în aşa fel încât să nu se pună nimic pe spatele IMM. Acum se trece din nou la inventarea de taxe, impozite, pentru a hrăni aparatul bugetar. Este greşit", a susţinut Băsescu la la „Topului Naţional al Firmelor Private din România” făcut de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Alternativa lui Băsescu: lărgirea bazei de impozitare

Taxarea construcţiilor speciale, noul impozit forfetar şi majorarea accizelor a fost înţeleasă de şeful statului ca "o schimbare de filosofie în defavoarea mediului de afaceri". "Nu mărirea taxelor este soluţia pentru acum. Statul are nevoie de bani. Dacă îi îndtreaptă spre investiţii, e bine, dacă îi îndtreaptă spre aparatul bugetar nu e în regulă. Se produce o schimbare de filosofie în defavoarea mediului de afaceri. Nu voi fi printre cei care o să tacă", a avertizat Băsescu.

Varianta sa pentru rezolvarea problemei încasărilor reduse la buget este lărgirea bazei de impozitare. "Un adevăr pe care nu vreau să-l trec sub tăcere. România este una din ţările cu cea mai bună fiscalitate. Problema trebuie rezolvată prin lărgirea bazei de impozitare şi nu introducerea de noi biruri pe cei care până acum le plăteau", a adăugat Băsescu.

Datornicul Gerea, deranjat de fimele care nu-şi plătesc taxele

Răspunsul a venit d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 39 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 14 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 14 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°