Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi la Miami se practică senzaţionalismul de tip OTV

Publicat in Adevarul, duminică 8 august 2010 ·

Relaţia lui Castro cu femeile şi, în general, viaţa sa privată constituie unele dintre cele mai straşnice secrete din lume.

Despre ce familie de pe planetă poate fi vorba pentru ca un filmuleţ banal şi prost realizat, la care nu s-ar fi uitat (cel mult în grabă, ca să-l facă fericit pe realizator) decât cei fixaţi pe peliculă, să merite banii daţi pentru exclusivitate, senzaţionalismul publicităţii (Exclusivitate mondială! - a trâmbiţat în Promo Postul TV) şi atenţia acordată de presa mondială?

Potrivit interviului dat postului de cea care a vândut caseta - Dashiell Torralba, o tânără de 27 de ani, prezentată drept fostă logodnică, în realitate doar fostă prietenă de doi ani a lui Antonio Castro Soto del Valle, unul dintre cei cinci băieţi de-ai lui El Comandante -, secvenţele surprind atmosfera de duminică din familia lui Fidel Castro. Relaţia lui Castro cu femeile şi, în general, viaţa sa privată constituie unele dintre cele mai straşnice secrete din lume. Publicaţia „St. Petersburg Times Online" dedică, în 18 noiembrie 2002, scoop-ului de la WLTV 23 un articol sub titlul „Vido-Castro captivează exilaţii", trimis de la Miami de David Adams, corespondent al publicaţiei în America Latină. Convocat de autor, Oscar Haza, directorul de ştiri al WQBA 1140, unul dintre radiourile de top în limba spaniolă din Florida, pune punctul pe i: „Remarcabil în chestiunea acestei benzi video este spargerea zidului de securitate". Pe acest adevăr pariază şi Postul TV în vânzarea celor trei minute de banalităţi absolute. Cele zece episoade ale serialului încolţite şi înflorite din caseta video poartă titlul: „Viaţa secretă a lui Fidel Castro". Pe site-ul postului din 11 noiembrie 2002, serialul îmbracă notele senzaţionalismului ieftin de tip OTV: „Pentru prima dată în Istorie"; „Cel mai ambiţios proiect în 30 de ani de Istorie"; „Întâia oară în Istorie - o privire în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 51 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 53 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°