Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spărgători de grevă pentru binele elevilor/Vezi aici lista şcolilor în care s-a învăţat

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Opt unităţi şcolare au preferat să-şi desfăşoare normal cursurile, iar în alte 17, greva a fost parţială. Uite greva, nu e greva. Nici ei nu ştiu ce mai vor. Ba sunt nemulţumiţi de Legea Educaţiei Naţionale, ba atunci când vine vorba de grevă generală, tot ei o boicotează.

Procesul educativ a fost paralizat, ieri, în 90 la sută dintre unităţile de învăţământ, iar proba competenţelor digitale, programată între 19 - 29 aprilie, nu s-a mai susţinut. 572 de elevi care trebuiau să fie examinaţi au fost amânaţi până pe 26 aprilie.

La Brăila s-a făcut grevă şi nu s-a făcut. Din cele 138 de unităţi şcolare, opt şi-au desfăşurat normal activitatea, 17 au făcut grevă parţială iar restul au făcut grevă generală.

Printre instituţiile de învăţământ care nu au făcut grevă se numără şi Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu".

„Copiii au fost anunţaţi încă de miercuri să vină la şcoală, iar proba de la bacalaureat oricum nu ar fi fost perturbată pentră că la noi au intrat toţi elevii de la început", a punctat prof. Carmen Botea, directorul colegiului.

Consultări despre grevă

Prof. David Alexandru, liderul de sindicat de la „Bălcescu", ne-a spus că legislaţia este foarte clară în sensul că greva se decide într-o unitate prin liberul asentiment exprimat. „Domină regula majorităţii simple. La noi în colegiu s-au făcut consultări în zilele anterioare, iar rezultatul este foarte clar. Din cei 49 de profesori, 31 au fost împotriva grevei", ne-a spus prof. David Alexandru.

Grevă parţială

La Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci" greva a fost parţială. Zece cadre didactice au spus „NU" grevei.

„La noi s-au făcut parţial ore. De exemplu, doamna director adjunct, Florina Marin a avut inspecţie pentru gradul I, iar aşa ceva nu se poate anula sau reprograma", ne-a spus prof. Viorica Moşescu, directorul Colegiului „Murgoci".

Acee

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°