Direcţia de Cultură crede că urma să fie furat şi bustul scriitorului. De asemenea, s-ar fi încercat şi furtul tunurilor din faţa Palatului Culturii. Instituţia a anunţat un recensământ al mormintelor de personalităţi din Iaşi.
Direcţia Judeţeană de Cultură (DJC) a demarat un recensământ al mormintelor din cimitirele ieşene. Acţiunea vizează inventarierea locurilor de veci ale personalităţilor ieşene şi stabilirea stării cavourilor. „De la primele verificări am constatat că situaţia este jalnică. De pe soclul statuii lui Creangă din cimitirul Eternitatea au dispărut plăcile de travertin care îl acoperau. De asemenea, bustul a fost deplasat 7-8 centimetri spre marginea soclului, pregătit practic să fie furat. Un alt mormânt, cel al lui Vasile Burlă, unul din marii prieteni ai lui Eminescu, stă să se prăbuşească. Şi vorbim despre morminte care se află la intrarea în cimitir, nu undeva în vreun colţ. Vrem să vedem care mai sunt, care nu mai sunt, ce s-a mai adăugat, ce a dispărut“, a spus Traian Mocanu, directorul Şcolii Populare de Arte. Inventarierea mormintelor personalităţilor ieşene ar urma să dureze aproximativ trei luni. În proiect sunt incluse cimitirele vechi ale Iaşului, respectiv Eternitatea, cimitirul Sf. Vasile şi cimitirul armenesc de pe strada Paşcanu. O acţiune similară a fost făcută de scriitoarea Olga Rusu, care a întocmit în urmă cu patru ani o monografie a cimitirului Eternitatea.
„Nu dispunem de fonduri pentru renovarea mormintelor, dar putem încerca o colaborare cu autorităţile locale sau găsirea unor modalităţi alternative de finanţare. Dacă nu renovarea, măcar paza poate fi asigurată“, a spus directorul DJC, Virgil Băbîi. Conform acestuia, principalul risc la care sunt expuse monumentele din Iaşi este furtul. „Un bust poate fi furat relativ uşor. Plăcile de bronz de pe statui, la fel. Am solicitat la un moment dat Primăriei să cons