Deşi dau trei-patru amenzi pe zi, poliţiştii nu fac faţă numărului de şoferi care parchează unde apucă. Zilnic, sute de autoturisme staţionează ilegal în zone intens circulate, unele parcate chiar şi la un metru distanţă de trecerile de pietoni.
În a doua parte a zilei, Slobozia se transformă într-un oraş sufocat de autovehiculele parcate pe unde se poate. Deşi poliţiştii comunitari au aplicat, de la începutul anului, peste 500 de amenzi la regimul parcărilor neregulamentare, abaterile continuă să apară zilnic. „Am reuşit sa descongestionăm zona Bulevardului Matei Basarab, dar avem în continuare probleme cu maşinile parcate neregulamentar în zona Chimiei, Unirii şi Lacului. Sperăm ca oamenii să se civilizeze şi să nu mai fim nevoiţi să aplicăm sancţiuni“, declară Laurenţiu Abaza, şeful Poliţiei Comunitare din Slobozia. Deşi Primăria Slobozia planifică extinderea numărului locurilor de parcare, problema este departe de a fi rezolvată. Numărul de autoturisme înregistrate este de 24.000, fără a mai lua în calcul maşinile aduse din Bulgaria, al căror număr a crescut exponenţial în ultimii doi ani. Edilii spun că vor să construiască cinci parcări în zonele Pieţei, Stadion, la MB-uri, Obor şi Aleea Nordului. „Vrem să extindem şi actuala parcare a Spitalului Judeţean cu aproximativ 100 de locuri“, a declarat şeful Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei, Emil Constantinescu. Garajele nimănui Din cele aproximativ 1.000 de garaje existente în Slobozia, doar 100 sunt ocupate, lucru ce duce, zilnic, la dublarea numărului de autovehicule care blochează aleile sau drumurile secundare. „Uneori, maşinile sunt parcate chiar în faţa scării şi trebuie să ocolesc ca să intru în bloc“, spune Traian Chiţuc (54 de ani), locuitor din zona Bara Comercială. „Este o lipsă de simţ civic din partea cetăţenilor în această privinţă şi credeţi-mă că sunt blând în declaraţii. Lenea propriet