Cu cel pe care încă nu-l botezasem Varanul m-am întâlnit pentru prima şi ultima oară în această viaţă imediat după alegerile prezidenţiale din 2004, când se cocea „soluţia imorală”, alianţa DA plus UDMR plus partidul Voiculescu. Într-o emisiune la TVR, am încercat să-i explic că imoralitatea din expresia lui Băsescu nu se referă, logic, la el sau la partidul lui, ci la alianţa DA şi la Băsescu însuşi, care astfel se autovaccina eticoid şi preventiv pentru cârdăşirea cu DomProfesor în faţa electoratului antisecuristo-comunist buimăcit.

La ieşirea din TVR, pe trepte, marele om s-a întors şi m-a întrebat: „Domnu Popescu, domle, eu şi partidul meu arătăm chiar de tot ca nişte curve cu mişcarea asta? ”. Nu mai ştiu ce i-am răspuns.

Întrebarea aceea explică o anumită cauză a faptului că D. Voiculescu, o dată la câteva luni, îşi dă demisia din Senat şi îl suspendă pe T. Băsescu.

Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapşa cu instanţele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident îşi bate joc sistematic de amărâţii care l-au votat.

De ce? Pentru că alegătorii lui nu sunt Securitatea lui Ceauşescu – de acolo, cum bine ştie DomProfesor, demisia ţi-o dădeai doar înainte de parastas. Nu prea puteai s-o faci pe martirul Imunităţii.

Dar mai e ceva. Omul acesta are obsesia Tabloului. Plăcerea lui cea mai mare e să se simtă în „poze” istorice: Dan Voiculescu anunţând suspendarea lui Băsescu, Dan Voiculescu demisionează din senat, Dan Voiculescu şi Maiestatea Sa, Dan Voiculescu cere, avertizează, profeţeşte.

A plătit ani de zile o echipă specială de cameramani care să-l filmeze numai din unghiuri avantajoase, ca pe un Hegemon.

In documentarul lui Alex Solomon „Capitalism – reţeta noastră secretă” apare, radiind prin toţi porii, sub propriul său tablou uriaş, de întemeietor de dinastie.

Tot edificiul politico-mediatic pe care l-