Jucînd în turul 3 la Wimbledon, românul a condus cu 2-0 la seturi şi a ratat patru mingi de meci în al treilea act.
Se afla pentru a treia oară în turul trei la Wimbledon, după debutul din 2003 şi ediţia trecută. În faţă, un adversar fără blazon, dar aflat în creştere: Daniel Brands, tipul care în runda precedentă îl scosese din cursă pe Nikolai Davîdenko. Meciul a fost programat pe de-acum celebrul teren 18, cel pe care s-a disputat partida epică dintre Isner şi Mahut.
După cum începuseră lucrurile, scenariul arăta un cadru echilibrat, cu ambii jucători adjudecîndu-şi cu autoritate game-urile pe propriul serviciu. Noroc că înainte de decisiv există tie-break-ul. Actele unu şi doi au ajuns să fie decise astfel şi de fiecare dată s-a impus Hănescu, întîi cu 9-7, apoi cu 7-3. Durate asemănătoare, 46, respectiv 45 de minute. A venit, în setul al treilea, marea şansă. A găsit breşa în scutul advers, a avut 5-3 şi serviciul, a ratat 3 mingi de meci, încă una în tie-break şi, de acolo, reduta s-a prăvălit. Brands s-a apropiat la 1-2 la seturi.
Frustrare necontrolată
Ce urmează e aproape halucinant. Un act pierdut de român cu 3-6, trainerul chemat pentru o problemă la spate, semne tot mai vizibile de nervozitate din partea celui care îşi ţine atît de bine firea mereu. Înainte de decisiv, Hănescu a avut o discuţie destul de aprinsă cu arbitrul de scaun, după care a urmat ceea ce e greu de descris: la 2-0 pentru german, care făcuse repede break-ul, românul a servit intenţionat afară de cîteva ori la rînd, excedat de strigătele unor spectatori. La 0-3, s-a dus direct la umpire, i-a întins mîna, acesta nu prea înţelegea ce se întîmplă, apoi l-a salutat pe Brands şi a părăsit arena într-un iureş. O izbucnire necaracteristică lui Victor Hănescu, care e foarte posibil să rişte o amendă pentru comportamentul său.