Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Szukala-„Blatula“

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Preşedintele Bistriţei, Jean Pădureanu, îşi acuză fundaşul că a „trântit“ meciul cu CFR. Fotbalistul polonez de 26 de ani l-a înfuriat pe „Lordul Cooperativei“ după ce a provocat un penalty şi a greşit la două dintre cele trei goluri ale campioanei.

Pentru prima oară în cei 46 de ani de când e în fotbal, Jean Pădureanu şi-a acuzat jucătorii în momentul în care a fost chestionat asupra corectitudinii unui meci. Principalul vizat a fost polonezo-neamţul Lukasz Szukala. Acesta a făcut prăpăd în partida cu CFR! Mai întâi, a comis un henţ în careu, în prima repriză.

Penalty-ul a fost însă ratat de Cadu. Totuşi, fundaşul nu s-a lăsat până nu i-a ajutat pe clujeni să marcheze! După pauză, a comis-o de două ori, iar, în urma erorilor sale, oaspeţii au punctat pentru 2-0 şi 3-0. Asta după ce scorul fusese deschis după o gafă monumentală a portarului Albuţ.

„Vine din Germania! Nu ştie ce e blat"

„Mă simt trădat. La penalty mi-a picat fisa! Nici handbaliştii nu dau cu mâna atât de bine! Dacă mai face aşa ceva, Szukala va îmbătrâni pe tuşă! Sau n-are decât să vină cu trei milioane de euro şi-l las liber. Nu vreau să explic mai mult, trageţi voi concluziile. Din iarnă o să-mi fac o echipă de români", a tunat Pădureanu după meci.

În apărarea fundaşului au sărit imediat soţii Laurenţiu Reghecampf şi Ana Maria Prodan. Primul a fost antrenor la Bistriţa până acum câteva etape şi l-a adus pe Szukala la Gloria. Soţia sa este impresarul fotbalistului.

„I-am explicat domnului Pădureanu că nu poţi ca după o victorie să petreci şi la o înfrângere să începi să acuzi. Suntem în 2010, nu există în vocabularul meu sau a lui Szukala cuvântul blat. El vine din Germania, are o altă mentalitate", a spus Reghecampf.

„E o presiune extraordinară pentru jucătorii de la Bistriţa. Nu li se dau banii, sunt amânaţi de pe o zi pe alta. Să mai şi spui că au ara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°