Pe orice teren de fotbal evoluează Steaua, există două porţi: Poarta Raiului şi Poarta Iadului

Consecinţă tumultuoasă a eşecului de la Twente: finanţatorul Stelei a pus penaltyurile apărate la Zurich pe seama manipulărilor divine. Nu Tătăruşanu a apărat atunci. Tătăruşanu e responsabil numai şi numai pentru greşelile sale.

Atacanţilor li se trece optimist cu vederea că nu marchează golul salvator. Lui Rusescu, lui Nikolici, lui Florin Costea, lui Tatu nu le-a imputat nimeni nici în turul, nici în returul cu Twente că au lăsat tabela nulă în dreptul Stelei. Eroarea vizibilă, gafa indubitabilă şi incomensurabilă a comis-o portarul.

Curios cum, de pe lista vinovaţilor, s-a sustras fără să protesteze antrenorul, care n-a luminat jocul cu nici o idee surprinzătoare. S-a sustras finanţatorul, care a lăsat echipa să se antreneze pe unde-apucă şi să se plătească de una singură. “Fiecare gol e ca un cuţit în coaste”, spunea legenda Gordon Banks, unul dintre cei mai buni portari ai tuturor timpurilor. Dacă e să-l credem, de fapt, recomandabil e să-l credem, pentru că a apărat şutul lui Pele, şefii Stelei nu fac decît să răsucească un cuţit imaginar în coastele lui Tătăruşanu. Şi să pună o presiune inumană pe umerii celui care-i va lua locul în poartă. Cui foloseşte?

Ca într-o ghildă secretă a meseriaşilor riscului, portarii ar trebui judecaţi, lăudaţi sau criticaţi doar de portari, foşti sau actuali. Altcineva să nu se pronunţe public asupra prestaţiei lor, deşi tentaţia e mare, se vede atît de clar cînd greşesc. Sau să se pronunţe, dar cu măsură. Lui Tătăruşanu nu doar că i se reproşează ambele înfrîngeri. A fost demonizat, călcat în picioiare, aruncat la gunoi de către cel care se autointitulează “generalul lui Hristos”, spre amuzamentul celor de la “The Guardian”.

Nu e o simplă punere la zid, e o execuţie cu tot taraful, un tertip motivaţional