Nu o să revin asupra bilanţului tern şi neconvingător al activităţii procurorilor, prezentat la dezbaterea de la Ministerul Public de către Laura Codruţa Kovesi. Au făcut-o tranşant, în paginile Jurnalului Naţional, şi Sorin Roşca Stănescu, şi Dan Constantin, relevând viciile de formă şi de conţinut ale raportului, ca şi faptul că procurorii continuă să livreze instanţelor dosare şubrede, care sunt adesea lesne de demolat de către avocaţi, sau restituite parchetelor de către instanţe, pentru refacerea cercetărilor. Nu o să insist nici asupra suspiciunilor care vizează trenarea anchetelor până la limita prescripţiilor, ajungându-se ca dosarul unui banal accident de circulaţie, care nu necesita complicate expertize şi contraexpertize, să fie plimbat vreme de peste 7 ani, doar-doar o renunţa victima la a i se face dreptate. Aste sunt boli şi năravuri vechi, care, împreună cu subordonarea faţă de Executiv - deci, politică - a procurorilor, continuă să afecteze cursul justiţiei.

A frapat, însă, prezenţa şi discursul la bilanţ ale preşedintelui Traian Băsescu. Recunosc că m-am înşelat când, după neparticiparea la bilanţul Armatei, am presupus că nu se va duce nici la dezbaterile altor importante instituţii, evitând o atmosferă ostilă, chiar dacă nu exprimată direct. Totuşi, s-a dus. Alocuţiunea sa nu are nici o relevanţă practică, nu pune degetul pe rană. Dimpotrivă, i-a mângâiat pe creştet pe procurori - atitudine, de altfel, deseori observată în ultimii ani - lăudându-i şi exacerbându-le meritele. Deşi activitatea lor trebuie măsurată nu numai şi nu atât prin instrumentarea câtorva dosare de corupţie ale unor funcţionari publici mai mărişori, sau simpli vameşi şi poliţişti, cât prin prisma infracţionalităţii generale din România. Aflată la o cotă nepermis de ridicată, în pofida cosmetizării şi a tratării, inclusiv cu aportul Poliţiei, drept contravenţii a unor