Ministrii de Externe ai Uniunii Europene fac maine inca o tentativa de a se pune de acord asupra viitorului Constitutiei Europene.
La Viena se confrunta maine, la nivel de ministri de Externe, trei tabere ale UE. Miza este proiectul Constitutiei Europene, tema extrem de controversata, dar care necesita, intr-un final, un acord, oricare ar fi el, comenteaza AFP.
BISERICUTE. De o parte se afla statele care sustin ca documentul nu trebuie modificat sub nici o forma, din moment ce a fost deja ratificat, asa cum este, de 15 state membre. "Motorasul" acestui grup este Germania, in conditiile in care cancelarul Angela Merkel declara in mod repetat ca Uniunea are neaparata nevoie de un tratat constitutional pentru a fi capabila sa functioneze si sa ia decizii.
O alta "bisericuta" este formata din tarile pentru care tratatul este mort si ingropat. Olanda, care a respins documentul anul trecut, isi mentine pozitia. O atitudine foarte transanta are si Cehia, al carei presedinte, Vlaclav Klaus, a spus ca ratificarea nu mai este pe ordinea de zi la Praga, unde toate fortele politice considera ca proiectul tratatului s-a incheiat.
Exista si o a treia tabara, reprezentata in special de Franta si de insasi Comisia Europeana. Aceasta ar putea aduce pe agenda discutiilor de maine posibilitatea ca in cadrul Uniunii sa se ia mai multe decizii prin majoritate calificata, si nu prin unanimitate, ca in prezent. Noua regula ar viza domenii extrem de importante: justitia, securitatea si sectorul social. O alta ipoteza de lucru propusa de presedintele Comsiei Europene, Jos... Manuel Barroso, este eliminarea blocarii prin veto a unor decizii vizand cooperarea politieneasca si judiciara, idee cu care si francezii sunt de acord.
Pentru a iesi din acest impas, care n-a mai fost discutat cu cartile pe fata de aproape un an, ministrul belgian al Afacerilor Externe, Kar