Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul va avea un nou sistem de încălzire la iarnă

Publicat in Romania Libera, duminică 1 august 2010 ·

Braşovul va avea, începând din luna noiembrie, un nou sistem de încălzire centralizat, care va fi bazat pe gaz, al cărui cost de producţie nesubvenţionat va fi de 150 de lei/gigacalorie, faţă de 420 lei/gigacalorie cât este în prezent, proiectul urmând a costa aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit Mediafax.

Consiliul Local braşovean a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul care va înlocui actualul sistem centralizat de producere a energiei termic. "Protocolul de Cooperare pentru Susţinerea Implementării şi Finanţării Proiectului de Construcţie al Unităţii de Producere a energiei Termice în Cogenerare" a fost semnat de către municipiul Braşov, Centrala Electrică de Termoficare (CET) Braşov, Banca Comercială Română şi SC Bepco SRL.

Societatea privată care va pune în aplicare proiectul, SC Bepco SRL, a obţinut din partea băncii un împrumut de 20 de milioane de euro, cu care urmează să finanţeze şapte unităţi de producţie în cogenerare cu un total de 32,7 MWh, potrivit consilierului local Mihai David (PSD).

Distribuţia va fi preluată de o societate comercială cu unic acţionar Consiliul Local Braşov. De fapt, proiectul este o continuare a proiectului Eco Heat, demarat printr-o asociere între austriecii de la Warmebetriebe (90%) şi municipalitatea Braşov (10%), potrivit primarului Braşovului, George Scripcaru.

În prezent, preţul real al gigacaloriei la Braşov este de 420 de lei, în timp ce preţul aprobat de ANRE (Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei) este de 360 de lei/gigacalorie. Din preţul aprobat, populaţia plăteşte 184 de lei, în timp ce aproximativ 15% este suportat din subvenţia de la Guvern (54 lei), iar 124 lei (aproximativ 35%) reprezintă subvenţia de la bugetul local.

Braşovul va avea, începând din luna noiembrie, un nou sistem de încălzire centralizat, care va fi bazat pe gaz, al cărui cost de producţie nesubvenţio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 39 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 28 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 2 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 34 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°