Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandantul navei BRAZI a fost găsit MORT în Dunăre

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 august 2013 ·

Comandantul navei Brazi a fost găsit vineri, 30 august, mort în Dunăre, la trei zile după ce dispăruse de pe vasul pe care îl conducea, informează Realitatea.net.

Pavel Motoc, de 57 de ani, din Brăila, nu mai fusese văzut de echipajul navei tanc "Brazi", aparţinând AFDJ Galaţi, pe care o comanda, de miercuri.

Informaţiile furnizate de echipaj indicau faptul că acesta dispăruse în jurul orei 13,30, dar toate operaţiunile de căutare au eşuat.

Misterul dispariţiei ofiţerului a fost elucidat vineri la prânz, când o persoană a văzut un cadavru plutind în aval de nava "Brazi", ancorată în zona teminalului Unicom Oil.

Potrivit viaţa-libera.ro, poliţiştii Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Galaţi, criminalişti şi un medic legist s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, reuşind să scoată trupul neînsufleţit la mal.

"Cadavrul a fost identificat în prezenţa soţiei şi a fiului. Nu sunt suspiciuni de violenţe, necropsia, care va fi efectuată cel mai probabil sâmbătă, urmând să lămurească circumstanţele în care s-a produs decesul", a precizat cms. şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Galaţi.

Surse din cadrul anchetei afirmă că ofiţerul, cu o vastă experienţă, s-ar fi aruncat intenţionat în Dunăre, bazându-se pe declaraţiile unor marinari care susţin că, înainte de a dispărea, comandantul ar fi coborât pe malul apei. Suspiciunile sunt întărite şi de faptul că în această perioadă ofiţerul era vizat de unele controale privind gestiunea la carburanţi.

Comandantul navei Brazi a fost găsit vineri, 30 august, mort în Dunăre, la trei zile după ce dispăruse de pe vasul pe care îl conducea, informează Realitatea.net.

Pavel Motoc, de 57 de ani, din Brăila, nu mai fusese văzut de echipajul navei tanc "Brazi", aparţinând AFDJ Galaţi, pe care o comanda, de miercuri.

Informaţiile furniza

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 3 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 6 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 2 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 4 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 8 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 6 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

10°
mar.

10°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°